Surpriză! Transferul lui Griezmann la Barcelona deturnat în ultimul moment? „Cei de la club mi-au spus asta. Ei îl vor cumpăra!” Unde poate ajunge campionul mondial

Diego Forlan (39 de ani) a anunțat care va fi viitoarea destinație a lui Antoine Greizmann (28 de ani) din vară. Fostul jucător al lui Atletico a recunoscut că a vorbit personal cu oficialii madrilenilor și a aflat că francezul va ajunge în Italia, la Inter Milano.

Anunțul i-a uimit pe fanii Barcelonei. Toate argumentele lăsau de înțeles că mutarea este ca și făcută, iar totul urma să se materializeze în luna iunie. În această vară, clauza de reziliere a lui Griezmann scade de la 200 la 120 de milioane de euro și din declarația lui Forlan, Inter ar fi demarat negocierile și i-ar fi convins deja pe spanioli în privința transferului. „Griezmann ar deveni o legendă dacă ar rămâne la Atletico, însă Inter îl va cumpăra după ce Icardi va fi vândut. Cei de la club mi-au spus asta„, a declarat Forlan pentru ESPN.

Presa din Spania scria în urmă cu câteva zile că Griezmann le-ar fi recunoscut celor de la Barcelona că vrea să vină din vară și că ar fi dispus să lase din pretențiile financiare. Deși la Atletico ia 23 de milioane de euro pe an, se pare că francezul s-ar mulțumi și cu 16 milioane de euro pentru a face pereche cu Messi.

 

Publicat: 01 04. 2019, 18:14
Actualizat: 02 04. 2019, 09:55