Surprize, surprize în familia Alinei Dumitru:** nedumerire, bulversare și multe lacrimi…de fericire

Veniți la Londra, cu ajutorul campaniei „Mulțumesc, mamă” a celor de la Procter &Gamble, ca să își încurajeze fiica, părinții Alinei Dumitru au avut la rândul lor parte de o surpriză. La sala de concurs au dat chiar peste cei doi băieți ai lor, Laurențiu și Gabriel. Nedumerire, bulversare, multe lacrimi și o familie fericită.

Cel care se află însă în spatele întregului eveniment este Gabriel, fiul cel mare al familiei care locuiește de 10 ani în Canada. „Ideea a fost a mea, nu am văzut-o niciodată pe Alina într-un concurs și cum tot vorbea de retragere am zis că este momentul să o văd în competiție. Am rugat-o să îmi facă rost de bilet că nu am mai găsit să cumpăr și cum a găsit două bilete i-am propus și lui Laur să vină, să reunim familia aici”, povestește Gabi. Secretul a fost bine păstrat în familie iar supriza a fost totală. „Sincer, nu știu cum au reușit să țină totul ascuns pentru că am mai încercat și altădată și nu a mers. Oricum reacția lor a fost senzațională când ne-au văzut. Nu știu de ce s-au bucurat mai mult, că am fost toți sau de medalia Alinei”, continuă acesta.

Galerie și la Beijing

Tot împreună, în urmă cu patru ani, au urmărit drumul spre aur al Alinei, însă în Canada. Familia s-a strâns atunci în jurul calculatorului să vadă meciurile, fiind ținuți la curent de evoluția micuței judoka de un prieten din Franța. „Cred că îi poartă noroc când vedem împreună, în familie, competițiile. La Beijing a fost incredibil, ne chinuiam să prindem un post să vedem finala. Au fost și atunci niște momente frumoase”, spune Gabi. Prezent pentru prima dată în tribună la o competiție a sorei lui, el mărturisește că nu ar mai vrea să repete experiența: „Trebuie să ai nervii tari pentru concursuri. Bine că nu suferim cu inima că nu am mai fi prins finala. Nu cred că aș fi rezistat să văd multe meciuri de-ale Alinei”.
Medalia de argint au sărbătorit-o în familie, la un restaurant făcând planuri de viitor.

Mi-am dorit mult să vin și i-am zis să o liniștesc pe Alina că dacă nu ia medalie și nu iese bine, îmi plătește ea biletul de avion„, Gabriel Dumitru, fratele Alinei

Publicat: 29 07. 2012, 22:04
Actualizat: 29 07. 2012, 22:09