Tabloul semifinalelor de la Campionatul Mondial din Rusia e complet. Franța, Belgia, Anglia și Croația se luptă pentru un loc în istorie. Programul transmisiunilor și istoricul confruntărilor directe

A mai rămas o săptămână până la finalul Cupei Mondiale din Rusia, a 21-a ediție a turneului intercontinental. Franța și Belgia se vor duela în prima semifinală, iar Anglia și Croația se înfruntă pentru al doilea loc din finala mare de la Moscova. Duminică, 15 iulie, va avea loc finala mare, în timp ce finala mică are loc sâmbătă.

Niciuna dintre cele patru echipe rămase în competiție n-a mai câștigat Cupa Mondială în acest secol. Franța e ultima dintre ele care a triumfat, în 1998, chiar pe teren propriu. Dintre cele patru: Franța, Belgia, Anglia și Croația, numai două au ridicat trofeul suprem. Franța în ’98 și Anglia în 1966. În cazul în care una dintre cele două va triumfa pe Lujniki, vor egala Uruguay și Argentina în clasamentul all-time. Brazilia rămâne lider la acest capitol, fiind singura echipă națională care și-a adjudecat de cinci ori trofeul Jules Rimet.

Franța și Belgia s-au mai întâlnit de 19 ori până acum. „Les Bleus” s-au impus de șapte ori, „dracii roșii” în cinci rânduri, iar alte șapte jocuri s-au încheiat la egalitate. De partea cealaltă, Anglia și Croația s-au duelat de șapte ori. Britanicii s-au impus în patru partide, croații în două, iar un singur meci s-a terminat la egalitate.

Programul semifinalelor:

  • 10 iulie, ora 21:00 – Franța – Belgia (Sankt Petersburg) – TVR 1, TVR HD
  • 11 iulie, ora 21:00 – Anglia – Croația (Moscova) – TVR 1, TVR HD

Finala mică se va disputa la Sankt Petersburg, pe 14 iulie, de la ora 17:00. Finala mare e programată pentru ziua de 15, de la ora 18:00, pe stadionul Lujniki din Moscova.

Citește și: Cupa Mondială Rusia 2018. Clasamentele finale: rezultate, grupe, cronici, programul meciurilor și al transmisiunilor. Urmează semifinalele

Publicat: 07 07. 2018, 23:54
Actualizat: 07 07. 2018, 23:55