Tecău, mai tare ca tot aurul din România!** Tenismanul va purta drapelul țării noastre la festivitatea de deschidere a Olimpiadei
*ProSport vă dezvăluie de ce a câștigat Horia meciul pentru portdrapelul României la Londra. Învinsele sale au fost Georgeta Andrunache, Alina Dumitru, Constantina Diță și Cătălina Ponor
*Constănțeanul a întrunit condiții precum popularitate la Londra sau program permisiv
În ședința de ieri a Comitetului Executiv al COSR, Horia Tecău (27 de ani), omul momentului în tenisul românesc, a fost ales portdrapelul României pentru festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie). Considerată o adevărată surpriză, decizia derivă dintr-o multitudine de factori ce țin de disponibilitatea protagonistului sau de capitalul de popularitate clădit în ciclul olimpic.
Inițial, dublul finalist de la Wimbledon nu se afla în pole-positionul „turului de stadion”, însă favoritele au căzut succesiv. Compusă din patru campioane cu argumente solide – Constantina Diță, Alina Dumitru, Geta Andrunache și Cătălina Ponor – lista părea să trimită alegerile în prelungiri, iar câștigătoarea să fie desemnată la un foto-finiș stabilit pe pupitrul șefilor COSR. Surpriză însă! Trei dintre competitoare au abandonat, pentru că apropierea debutului le-ar fi dat peste cap ultimii pași ai pregătirii. Povestește o personalitate prezentă la ședința de ieri: „Canotajul, gimnastica și judoul (n.r. încep pe 29 iulie) au fost eliminate imediat, pentru că n-am fi vrut să le tragem sportivelor preșul de sub picioare. Canotajul, gimnastica și judoul, deși propuneau reprezentante de marcă, au căzut rapid, pentru că sportivele ar fi intrat a doua zi în focul competițiilor. Ceremonia s-ar fi terminat după miezul nopții, iar efortul depus de sportivul portdrapel poate că i-ar fi influențat ulterior evoluția”. Dacă în privința celor trei, „scutirile” au fost perfect întemeiate, rămâne un semn de întrebare referitor la nedesemnarea Constantinei Diță, care ar fi pornit maratonul abia pe 5 iulie.
Horia – Mr. Perfect
Istorisirea e continuată de o altă sursă ProSport: „Ar mai fi fost o variantă, cu desemnarea unuia dintre canoiști. Mihalachi sau Dumitrescu. Doar că ei vor ajunge în a doua parte a competiției la Londra”.
S-a discutat, s-a negociat, iar propunerea considerată cea mai potrivită a venit în cele din urmă de la șeful COSR, Octavian Morariu. Argumentele care l-au propulsat pe Tecău în fruntea delegației? „Horia dispune de un capital imens de popularitate la Londra după ce a fost de două ori finalist la Wimbledon, iar respectul vine firesc. Provine dintr-un sport nobil, care oferă deschizători de drumuri și pentru delegațiile din Serbia, Spania, Rusia sau Elveția și e un model pentru tinerii din România. Și nu în ultimul rând, programul îi permite să meargă și la repetiții și să-și dedice puțin timp festivității”. Odată prezentați acești piloni de susținere ai „candidaturii” lui Tecău, membrii Comitetului au votat în unanimitate, iar câștigătorul de la BRD Năstase – Țiriac a primit aseară vestea la Wimbledon.
Sunt foarte onorată că fiul meu va fi portdrapelul României la Londra. A fost o surpriză, ne-a luat pe neașteptate
Dorinela Tecău, mama tenismenului
Horia va simți că lumea îi aparține și că toată munca pe care a depus-o în carieră îi va fi recunoscută. Nu va avea probleme să-l ducă, tenismenii au forță în brațe
Costel Grasu, portdrapel 1992