Thriller cu Samara. A fost condusă cu 3-1, dar s-a calificat! Dodean și Ciobanu merg mai departe la simplu, Szocs și Poștoacă au fost eliminate. REZULTATE

UPDATE 19:50 În sesiunea seară a zilei a treia de la CE de tenis de masă din Budapesta au intrat la masă ultimele două românce de pe tabloul de simplu. Irina Ciobanu s-a calificat în turul secund, după victoria cu austriaca Amelie Solja, scor 4-2, în timp ce Camelia Poștoacă a ratat accederea în următoarea fază, scor 2-4 cu rusoaica Maria Dolgikh. Mâine, Ciobanu are un meci greu cu cea mai valoroasă jucștoare a Ungariei, Georgina Pota. România a avansat în turul secund la simplu, meciuri programate vineri, cu Eliza Samara, Dana Dodean și Irina Ciobanu.

UPDATE 18:52 Elisaabeta Samara, campioană europeană en-titre, a avut parte de un debut de foc pe tabloul de simplu. Eleva lui Viorel Filimon a câștigat greu, scor 4-3, meciul cu jucătoarea din Serbia, Aneta Maksuti, după ce a fost condusă cu 3-1 la seturi! Constănțeanca a dat dovadă de mult calm și a gestionat fără cusur ingrata situație, închizând tabela, scor 8-11, 11-9, 7-11, 3-11, 12-10, 12-10, 11-2. Mâine, Eliza o va întălni pe Galia Dvorak din Spania, în jurul orei 16:40.

Daniela Dodean Monteiro a avut un adevărat tur de forță în ziua a treia a Campionatului European de tenis de masă din Budapesta. După ce și-a asigurat matematic bronzul la dublu-mixt, unde face pereche cu soțul său, Joao Monteiro (Portugalia), sportiva din Arad a debutat la câteva minute după încheierea sfertului care a urcat-o pe podium și la simplu. Dana s-a calificat în turul secund la individual, după o victorie clară, scor 4-0 (11-5, 11-2, 11-5, 11-7), cu Linda Bergstrom din Suedia. În faza următoare, Dodean o va întâlni vineri pe Petra Lovas din Ungaria. Jucătoarea gazdelor a trecut azi, scor 4-0, de Ganna Gaponova din Ucraina.

Tot joi după-amiază, pe tabloul feminin de simplu, în primul tur, Bernadette Szocs a fost eliminată de jucătoarea din Spania, Maria Xiao, sportivă de origine chineză, scor 2-4. Bernie are deja bronzul asigurat la dublu mixt, unde joacă alături de Ovidiu Ionescu.

România a deplasat cinci sportive și trei sportivi la această ediție, iar obiectivul a fost deja atins, două medalii.

Publicat: 20 10. 2016, 19:47
Actualizat: 20 10. 2016, 19:51