Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
„Distracție pe bicicletă? Eu? Ce să caute o persoană de vârsta mea cu șaua între picioare? Muncesc toată ziua. Nu mai sunt la tinerețe…” Cam așa sună scuzele multora atunci când vine vorba de a pedala pe bine-cunoscutul vehicul cu două roți care în copilărie a contribuit la formarea nenumăratelor amintiri de neuitat.
Doar că există și oameni care abordează ideea de a merge pe bicicletă într-un mod diferit. Oameni ca mine și ca tine, care aleg să-și „cheltuiască” timpul liber pentru a scăpa de rutina locului de muncă, de monotonia „junglei de asfalt”, de întristările acestei vieți, care de cele mai multe ori nu este deloc perfectă.
„Se poate face așa ceva cu o simplă bicicletă?” Aproape. Mai trebuie doar puțină voință și, de preferat, un prieten alături, așa cum veți descoperi din următoarele rânduri…
Pasiune pe două roți
În fiecare săptămână, în București, capitală europeană, zeci de oameni se strâng în mod organizat pentru a petrece împreună câteva „ceasuri de biciclit” – după cum sunt intitulate aceste aventuri cu bicicleta pe rețeaua socială Facebook. Dar povestea nu se oprește aici. Acești oameni nu se rezumă doar la plimbări prin București și, pe două roți, parcurg kilometri întregi de asfalt, pietriș sau noroaie, pentru ca la finalul unei aventuri de neuitat să poată spune cu zâmbetul pe buze și făcând abstracție de juliturile din coate și genunchi: „O zi minunată alături de oameni frumoși! A fost excelent și abia aștept tura viitoare!”.
Adevărații Veloprieteni sunt un grup de oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale, oameni care au în comun plăcerea de a pedala într-un pluton, așa cum se poate vedea în marile tururi cicliste. Comunitatea Adevărații Veloprieteni a apărut în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate, timp în care membrii acestui club au participat la sute de trasee, atât în București, cât și în țară sau în străinătate. „Adevărații VeloPrieteni a devenit, în decursul celor doi ani de existență, un stil de viață pentru mulți dintre cei prezenți. Oamenii au început să se cunoască între ei și să socializeze dincolo de ocazia fiecărui eveniment organizat. Își vorbesc la telefon, se întâlnesc în viața de zi cu zi, se ajută între ei în diverse probleme pe care le au, iar cei mai în vârstă își oferă sfatul celor mai tineri”, ne spune Florin, un membru al grupului Adevărații VeloPrieteni
Iulian Ene este cel care, în urmă cu câțiva ani, a avut viziunea formării unei asemenea colectivități. „Când mi-a venit ideea, mi-am propus încă de la început să adun cât mai multă lume care împărtășește aceeași pasiune. Doar că nu mi-am imaginat vreodată că grupul ar putea ajunge la o asemenea anvergură”, a povestit acesta, zâmbind, pentru ProSport.
De la o plimbare lunară, la evenimente zilnice
„În perioada în care a luat naștere ideea grupului, aveau loc foarte puține evenimente ciclistice în București”, a continuat să detalieze fondatorul grupului Adevărații VeloPrieteni. „Acest fapt a reprezentat și unul dintre factorii care m-au stimulat să încerc să formez comunitatea VeloPrietenilor. Am considerat că, prin intermediul unui grup în care aderă oameni cu aceeași pasiune, vor apărea și idei noi”.
Iulian Ene spune că, încă de la început, rezultatele demersului au fost uimitoare: „La momentul respectiv, în București se organizau unul-două evenimente în fiecare lună. Astfel că am zis: «Hai să vedem ce iese!»”, iar rezultatul a fost pe măsură: „La fiecare tură apăreau oameni noi. De fapt, nu știu dacă la primele șapte-opt ture am întâlnit aceleași persoane. După vreo cinci-șase luni, perioada mai-noiembrie, s-au adunat vreo 50 de oameni cu care am reușit să ajung la această idee comună: Adevărații VeloPrieteni”.
Doi ani de „Dacă este marți sunt trei ceasuri bune de biciclit”
În prezent, aproape fiecare zi a săptămânii are un eveniment atribuit mersului cu bicicleta. De luni până vineri, în principiu, se organizează plimbări prin București, pentru ca în weekenduri să aibă loc ieșiri prin restul țării.
„Nu contează de unde vii și cu ce te ocupi”
De exemplu, pe 19 iulie, 85 de bicicliști din grupul Adevărații VeloPrieteni au plecat într-o excursie ce avea ca destinație Zimbrăria Neagră Bucșani și Casa Memorială Ion Luca Caragiale. „Pentru mine a fost o încântare și din punctul acesta de vedere”, spune Iulian. „Nu doar că ieșeam cu bicicletele și socializam. Mai era și faptul că descopeream lucruri noi, împreună cu persoane cunoscute și aceasta venea oarecum ca un bonus”.
O parte din drum a fost parcursă cu trenul. A fost pentru prima dată în România și în istoria recentă a Căilor Ferate Române (CFR) când un număr atât de mare de bicicliști, cu tot cu biciclete, au călătorit simultan cu trenul. Costurile totale de transport și acces la zimbrărie au fost de 27 lei pentru fiecare persoană. Amintirea? De neprețuit, după cum spune o bine-cunoscută reclamă.
25 de lei a costat excursia București-Ploiești (cu trenul)-Urlați-Muzeul Bellu-Vărbila-Monumentul Eroilor-Ploiești
Cum să iei Europa la pedale
Pătimașii călătoriilor de plăcere în șaua bicicletei nu se opresc însă la scurte escapade prin București sau în jurul orașului. Iulian Ene a bătut toată țara. A ajuns inclusiv la Baziaș, lângă Porțile de Fier, dar a reușit să prindă pe harta personală și trasee spectaculoase din Europa. „După ce am deschis grupul, una dintre idei a fost să găsesc câteva persoane cu care să pot ieși în afara țării”, spune fondatorul grupului Adevărații VeloPrieteni. „Descoperisem întâmplător că multe persoane din România, în grupuri de două-trei, făceau expediții în afara țării de câțiva ani. M-am documentat și am aflat de existența acestor trasee de-a lungul și de-a latul Europei, numite «Eurovelo»”.
Fotografie a grupului ce a participat la evenimentul „Castelele de pe Valea Prahovei”
Pe măsură ce povestirea înaintează, se deschide o lume nouă. Ca orice început, și cel al lui Ene a fost anevoios: „Prima expediție pe care am făcut-o a fost pe Drumul Dunării, de la Viena până la Turnu-Severin, pentru că ne-a fost tuturor mai la îndemână și am făcut un calcul din care a reieșit că era și cea mai ieftină variantă. La momentul respectiv aveam cunoștințe destul de reduse în domeniu. Practic, mi-a luat șase luni să pun la cale această aventură”.
Șase bicilete: drumul Dunării în 12 zile
Recrutarea tovarășilor de călătorie a fost un demers important: „Data oficială în care a fost creat grupul este 17 octombrie. Cred că la vreo săptămână după aceasta am postat pe grup un anunț în care am scris că vreau să fac expediția asta în afară, în speranța că se mai găsesc amatori. Sunt mulți care se duc singuri în astfel de călătorii, dar eu nu sunt adeptul de a pleca de unul singur. Se pot întâmpla atâtea când mergi cu mașina, dar cu bicicleta”.
„Alături de mine s-au găsit încă șase doritori. Și destul de repede. Adică în noiembrie deja aveam biletele luate, în condițiile în care călătoria era programată în luna mai a următorului an. Cazările au fost făcute dinainte pe booking.com, ceea ce, urma să realizez abia apoi, era o greșeală. În afara faptului că poate câștigai ceva pe plan financiar, pierdeai pentru că erai obligat în fiecare zi să ajungi acolo unde aveai rezervarea. Adică, indiferent că se întâmpla să ai mai multe pene, că ăsta e pericolul cel mai mare la noi, sau alte probleme, trebuia să pedalezi până la miezul nopții, sau după miezul nopții, pentru că altfel îți pierdeai banii”.
A fost, până la urmă, o cursă de neuitat. „Toată aventura asta a durat 12 zile, vreo 1.400 de kilometri, de la Viena la Turnu-Severin. Practic, traseul a trecut prin Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, și am ajuns în România. De la Turnu-Severin am luat trenul. Nu mai aveam nici concediu la dispoziție și, oricum, de acolo era un alt traseu. Din punct de vedere financiar, toată treaba asta ne-a dus pe fiecare pe undeva, pe la 600 de euro, în condițiile în care am avut rezervări doar la pensiuni și hoteluri. Biletele de avion au fost luate cu șase luni înainte. Asta a fost avantajul și motivul pentru care ne-a costat mai puțin”.
A existat și o continuare, de data asta mai ușoară, pentru că participanții învățaseră din erori. „În anul următor, alături de aproape tot grupul din velo-expediția precedentă, am făcut partea a doua, de la izvoarele Dunării, din Munții Pădurea Neagră, și până la Viena. De data aceasta ni s-au alăturat și alții. În total, am fost 11, din care 7 am mers, oarecum bonus, după ce am terminat expediția, vreo 400 de kilometri pe așa-zisul «Drum Verde». Este un drum special pentru biciclete, de la Viena până la Praga. De acolo ne-am întors în țară cu trenul. În acea perioadă când am făcut expediția, în anul 2012, nu exista cursă directă de avion între Praga și București. Toată chestia asta ne-a dus pe undeva, pe la vreo 1.000 de euro și a durat vreo 16 zile”.
Pe Valea Loarei, până la Mont St. Michel, apoi de-a lungul Atlanticului…
Între timp, mecanismul s-a uns, iar concediile petrecute prin Europa cu bicicleta au devenit o obișnuință. „Ultima expediție de acest gen a fost în vara aceasta, pe Valea Loarei. Pe lângă Valea Loarei, tot așa, ca bonus, am fost până sus, spre Marea Mânecii, la Mont St. Michel. Apoi am făcut doar o porțiune din traseul Eurovelo 1, care este de-a lungul Oceanului Atlantic, pe coasta de vest a Franței. Acesta va fi în viitor un alt proiect… Apoi, la final, timp de trei zile, am vizitat Parisul. În Franța a fost ceva mai scump. Pe mine m-a dus undeva, pe la 1.200 de euro, dar faci sacrificii dacă vrei să faci o expediție de acest gen. Adică eu, în principiu, strâng banii ăștia de-a lungul unui an și apoi îi investesc într-o expediție ca aceasta.”
Marele impediment în calea acestor aventuri de neuitat rămâne timpul. „Plimbările acestea au fost, practice, în grup restrâns, pentru că poate nu este dificil să faci rost de banii respectivi ca să pleci două săptămâni, dar probabil este mai dificil să găsești acele două săptămâni de concediu care să fie o perioadă comună pentru mai multă lume. Au fost mai mulți care nu au putut merge din această cauză. Deci nu problema bani era cea mai dificilă, de cele mai multe ori”.
Printre marile avantaje ale acestui tip de aventuri sunt cel al unor amintiri de neuitat, al unei experiențe inaccesibile celor mai mulți dintre noi și, deloc de neglijat, aspectul financiar. Un drum până la Atlantic cu bicicleta este incomparabil mai ieftin decât unul cu mașina. „Oricum, dacă e să faci traseele acestea cu mașina sau cu avionul, te costă mult mai mult din punct de vedere financiar. Nu cred că există multe alte modalități prin care, cu un buget atât de restrâns, să poți vedea în două săptămâni atâtea lucruri. Și alții au ajuns la aceleași concluzie. Sper să reușesc în fiecare an să fac câte o astfel de expediție”, încheie Iulian Ene.
600 de euro de persoană a costat transportul și cazarea (12 zile) în călătoria pe Drumul Dunării
Articol publicat de Emanuel IVAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER