Tinerețe pierdută între zidurile „închisorii”** În lotul României pentru Londra e și o sportivă de Guinness Book

Perie a fost nevoită să crească în greutate pentru îmbunătățirea rezultatelor: la JO 2008 avea 65 kg, acum are 78 kg

În lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Londra se află și o reprezentantă al cărei nume a fost listat în Guinness Book. Atleta Bianca Perie (aruncarea ciocanului) e singura sportivă din lume cvadruplă campioană mondială de juniori, o performanță care a uluit întregul mapamond. După un juniorat împins până la perfecțiune, atleta din Roman s-a exprimat la un nivel înalt și la seniori. În 2010, ocupa poziția a patra la Campionatul European din Barcelona, iar anul trecut se clasa pe locul șase la Mondialul din Daegu.

O zi obișnuită în cantonamentul de la Snagov. Continuă tu de aici…
Locuiesc la vila E, chiar de la intrarea în Complexul de la Snagov, iar trezirea de dimineață mi-o dau vrăbiuțele. Recunosc, mă trezesc cam târziu, în jurul orei 9:00. Urmează masa de dimineața, puțină odihnă și apoi primul antrenament. Masa de prânz – m-am cam săturat de mâncare – a doua sesiune de antrenament, mai puțină mâncare seara și somnul. Bine, uneori nici nu pot să adorm sau dorm iepurește câteva ore din cauza stresului. Mă gândesc la ce voi avea de făcut a doua zi în general. totul e monoton pe aici, așa sunt cantonamentele.

Cu ce ai asemăna viața într-un cantonament?
Cu viața în închisoare. Uneori simt că o iau razna. Nu pot să spun că intru în depresii, dar mă cuprind fel și fel de stări. Când sunt obosită, mă simt un sportiv slab, dar antrenorul știe să mă scoată din perioadele mai puțin fericite. În viața asta de închisoare mă motivează doar faptul că munca pe care o depun mă va ajuta să ajung pe cea mai înaltă treaptă la Europene, Mondiale sau chiar la Jocurile Olimpice.

„Timpul nu se mai întoarce”

Ai asemănat viața în cantonament cu viața în închisoare. Câte luni pe an trăiești această senzație?
În jur de nouă luni, pentru că șapte luni stau la Snagov, iar două le petrec la Slănic Prahova. În afara lucurilor pe care vi
le-am spus, nu fac absolut nimic. Nu ascult muzică, pentru că simt că am nevoie de multă liniște și nici nu mă uit la televizor. Dar iau totul treaptă cu treaptă și anticipez că mă voi maturiza din punct de vedere sportiv cât mai repede.

Pe cine ai aduce lângă tine la Snagov?
N-aș aduce pe nimeni, aș evada eu și m-aș duce direct acasă, la Roman. Suport acest regim de vreo opt ani și realizez că pierd părți frumoase ale vieții, tinerețea nu mi se mai întoarce, nimeni nu mi-o mai poate aduce înapoi. Dar eu am ales această cale, tind foarte sus și încerc să iau lucrurile așa cum sunt. Am doar 22 de ani, dar uneori mă gândesc că…

Se spune că proba pe care o practici e una dintre cele mai dificile din atletism. S-a întâmplat să te auto-accidentezi?
Când eram mai mică, am avut multe accidente. Pentru că tehnica era mai precară, mi se rupea sârma uneori, iar alteori mânerul. Existau momente și când mă împiedicam în timpul piruetelor și cădeam.

Ești antrenată de unchiul tău, Lucică Cucoș. Care sunt avantajele și care dezavantajele unei colaborări cu un om atât de apropiat?
E mai bine așa. E alături de mine și sufletește, nu numai profesional, e o armonie totală și nici
n-avem timp să ne certăm. Plus că o am alături de mine pe sora mea, Roxana (n.r. – 17 ani, aruncătoare de ciocan – participantă la CM de juniori de săptămâna trecută). Stă în cameră cu mine și sunt modelul ei în carieră, ne petrecem 24 de ore din 24 împreună. E sora mea și cea mai bună prietenă.

Metode de intimidare în vestiar

Există probe în atletism în care concurentele formează o adevărată familie. La proba ta cum este?
Unele dintre ele sunt foarte răutăcioase și vor să transmită prin privire o doză mare de agresivitate. E o metodă de intimidare, un fel de strategie care nu mă impresionează. În timpul Campionatului Mondial de la Daegu, o adversară din Rusia îmi tot făcea cu ochiul între aruncări. Nici nu știam ce să mai cred!

De ce-ți făcea cu ochiul?
De nebună! Voia să mă intimideze, dar nu-i mergea cu mine. Deja aveam 21 de ani, nu mai eram copila care intra în vestiar și provoca rumoare printre aruncătoarele de ciocan. Multe îmi spuneau la început că am greșit vestiarul, mă percepeau drept o comedie de sportivă, dar, când vedeau că le bat, rămâneau cu un gust amar.

Vorbeai de greutatea ta. Era o perioadă când nu voiai să crești în greutate, deși antrenorii îți spuneau că e o condiție necesară pentru îmbunătățirea performanțelor…
Când eram slabă, parcă plecam odată cu ciocanul! Eram conștientă că trebuie să pun pe mine, să nu mi se mai vadă oasele. Nu arăt rău nici acum, sunt un pic mai durdulie doar, mai zdravănă. Am timp după ce mă las de sport să slăbesc cât de mult vreau.

Câte kilograme ai acum și câte aveai în 2008?
Acum am 78 de kilograme, iar în Beijing aveam 65.

În China n-ai prins finala. Ce obiectiv ai pentru Londra?
Să mă calific între primele 12 aruncătoare. în finală, altfel vor fi datele problemei. Sunt realistă, șansele pentru medalie sunt mici, dar la Rio de Janeiro, în 2016, sigur voi fi pe podium.

79, 42 m e recordul mondial deținut din 2011 de Bethy Heidler (Ger)

4 kg are ciocanul în competiția feminină

Confecționat din oțel (diametrul bilei 95 mm), „accesoriul” are o sârmă și un mâner (lungime până la 1,20 m)

76, 07 m e recodul național stabilit de Mihaela Melinte

Bianca Perie e o sportivă de concurs. Are sânge rece, își stăpânește nervii și nimic nu o poate intimida
Dan serafim, antrenor federal

73, 52 m e recordul personal al Biancăi la aruncarea ciocanului

În 2008, Bianca a primit premiul „Pariul ProSport”, dedicat juniorilor de mare perspectivăFoto: ProSport