Totul despre colegii mei la ProSport LIVE | George Galamaz și „A fost odată Unirea Urziceni”. Cine mânca lucruri ciudate și cu cine nu era bine să glumești

Într-o rubrică deja consacrată a emisiunii ProSport LIVE, George Galamaz a fost protagonistul secțiunii „Totul despre colegii mei”, în care i-a caracterizat pe foștii coechipieri de la Unirea Urziceni, o „echipă-minune” a campionatului românesc care se încorona campioană în 2009, dar care s-a destrămat la surt timp, după o serie memorabilă de meciuri jucate în Liga Campionilor.

Iată ce a spus Galamaz despre foștii săi colegi, prezenți în formula de start a meciului cu VfB Stuttgart, într-un sezon european în care Unirea Urizceni strângea cea mai importantă zestre de puncte pentru o formație tricoloră, de până atunci, în grupele Ligii Campionilor: „9 puncte am făcut atunci, era un record pentru România. Au venit apoi cei de la CFR Cluj, cei care au făcut 10 puncte – ceea ce a fost foarte bine, dar diferența a fost că noi ne-am bătut până în ultima etapă să ne calificăm în primăvara Champions League. Nu știu dacă va mai reuși vreodată o echipă din România să facă acest lucru”.

Marius Bilașco – „Bilă” nu avea o detentă extraordinară, ci un timing extraordinar. Cam 99% dintre dueluri le câștiga cu acel timing.

Ricardo Gomes – un brazilian care, la început, când eram la Unirea Urziceni, voia să se lase de fotbal. Evoluase prin Liga a 3-a din România, voia să plece acasă. Sub comanda lui Dan Petrescu a devenit unul dintre mijlocașii buni ai Ligii 1: a făcut-o foarte bine. Să ajungi din Liga a 3-a la Steaua… este un lucru extraordinar. A scăpat puțin din cantonamentul Stelei, dar a plătit, pentru că, de acolo, cariera lui a luat-o în jos.

Arlauskis – a demonstrat că este un portar extraordinar. Steaua, din păcate, nu a avut încredere să îi facă un contract pe o perioadă mai mare – ar fi avut mai mult de câștigat dacă îl luau pe o perioadă mai lungă. Cojocaru și Niță cu siguranță au avut ce învăța de la el, pentru că este un băiat extraordinar și în afara terenului, foarte deschis, sociabil – tot timpul discută cu zâmbetul pe buze. Un coleg extraordinar.

Epaminonda Nicu – un model de profesionist: venea primul la antrenament, pleca ultimul. Tot timpul era în sala de forță și trăgea ca un nebun – ceva cam în genul lui Latovlevici, dar mult mai serios. Cu el, nu era bine să glumești. Era mai bine să-ți vezi de treabă.

Iulian Apostol – un jucător pe care îl cunoaștem cu toții – este un caracter un pic mai dificil, privit din afară. El spune ce are de spus și mai mereu acest lucru deranjează.  Eu, cunoscându-l foarte bine, am rămas în relații foarte bune. Ținem legătura, este un băiat OK.

Dacian Varga – un caracter aparte, care s-a mai liniștit acum. I-a plăcut viața la vremea lui, dar acum este un alt jucător – ca dovadă, l-a și luat Dan Petrescu în Rusia. Dan Petrescu nu ia orice jucător. Este un fotbalist foarte bun, iar acum, la Petrolul, a început să fie acel Varga pe care îl știam cu toții.

Vasile Maftei – un băiat mereu pus pe glume, un băiat pe care mă bazam – am jucat de multe ori în cuplu. Este un băiat extraordinar, un jucător polivalent, așa cum în România sunt din ce în ce mai puțini: poți să îl pui la mijloc, în apărare – cred că poate juca pe toate posturile, fără problemă. Chiar și acum, la vârsta lui (n.r. – 34 de ani), este unul dintre cei mai buni în Liga 1.

Tibi Bălan – ne știm de foarte mult timp, de la Sportul Studențesc. Este un tip căruia îi plăcea foarte mult să stea acolo, în Regie, când eram tineri. Mai făcea drumul ăsta – de la antrenament la terase și de la discoteci la club. Ușor-ușor, s-a liniștit și el. A avut o șansă, putea să crească și mai mult, dar acum s-a liniștit și înțeleg că este foarte serios.

Pablo Brandan – e în toate pozele!

Bruno Fernandez – mânca niște lucruri ciudate… din ce am înțeles, s-a stabilit în România, este aproape român.

„Nu am păstrat toate banderolele, dar am toate echipamentele de la echipele la care am jucat și mă mândresc cu ele. Am făcut schimb de tricouri cu mai toți căpitanii sau jucătorii cu care am jucat meciuri internaționale”

„Cred că cel mai important tricou pe care îl am acasă este cel al lui Gerrard – am avut șansa să joc împotriva lui de câteva ori. Este unul dintre cei mai mari fotbaliști cu care am jucat”

„Am avut șansa ca la toate echipele la care am jucat să am colegi cu caractere plăcute și mai puțin de băieți cu probleme”

George GALAMAZ (34 de ani)