TRAGERE LA SORȚI EURO 2016 | Tradiția precedentelor participări la turneele finale spune că România va trece de grupe, dar nu va reuși calificarea în „sferturi”. Ce au făcut „tricolorii” la Europenele din 1984, 1996, 2000 și 2008

România intră astă-seară, la Paris, pentru a cincea oară în urnele tragerii la sorți pentru un turneu final al Campionatului European de fotbal, precedentele calificări petrecându-se în 1984, 1996, 2000 și 2008. La fel ca și la precedenta participare, acum opt ani, în Austria și Elveția, tricolorii intră în cea de-a treia urnă valorică, însă marea noutate, cea care ne și dă șanse sporite de a trece în faza eliminatorie, este aceea că, spre deosebire de toate celelalte turnee, se vor califica mai departe și patru dintre cele șase ocupante ale locurilor 3 în grupe.

Acesta este, de altfel, nu numai obiectivul fixat pentru tricolori, dar și marea provocare. După cum veți vedea mai jos, de-a lungul timpului, România a respectat cu acuratețe predicțiile UEFA, terminând de fiecare dată exact pe locul „rezervat” la tragerea la sorți. Conform „tradiției”, plasarea noastră pe poziția a patra în a treia urnă valorică la tragerea la sorți de azi, de la ora 19.00, ar trebui să însemne calificarea României în optimile de finală, dar atât.

Între 1960 și 1980, o singură dată am fost aproape de calificare

De-a lungul deceniilor, România a avut probleme mari cu Campionatul European. Numărul mai mic de echipe care se calificau la turneul final al Europenelor, comparativ cu cel care ajungea de pe continentul nostru la Mondiale, a făcut ca tricolorii să nu facă acest pas. Calificările erau foarte dificile pentru că din 1960 până în 1976 la turneul final au ajuns numai câte 4 echipe. Singura dată, în acest interval, când am ajuns aproape de „final four” a fost în 1971, când generația care participase la Mondialele din Mexic 1970 a trecut de grupa preliminară cu Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda și, în sferturile de finală, a fost eliminată dramatic de Ungaria, după 1-1 la Budapesta, 2-2 la București și un meci de baraj la Belgrad pierdut cu 1-2.

1984 – o calificare glorioasă și o participare timidă

1984: două legende în devenire, Hagi și Matthaus în România – RF Germană 1-2

Prima calificare a avut loc în 1984, când la turneul final participau 8 echipe. România s-a calificat pe cât de spectaculos, pe atât de neașteptat, dintr-o grupă preliminară în care a lăsat acasă Cehoslovacia, Italia, Suedia și Cipru.

La turneul final n-au existat capi de serie și tricolorii, nimeriți în grupă cu Spania, Portugalia și RF Germania, au terminat pe ultimul loc, cu un singur punct.

La acest prim turneu final, România și-a lăsat aplombul în preliminarii, în Franța apărând o echipă fără liderul Ilie Balaci, timidă, obsedată de apărare și de calcule mărunte, intimidată și marcată de propria-i performanță.

Următoarele turnee finale europene cu 8 echipe (RF Germania 1988, Suedia 1992) au fost ratate la mustață de naționala României. În 1988 am fost lăsați acasă de Spania, iar în 1992 – de Scoția.

1996 – turneul marilor dezamăgiri

1996 – tânărul Costel Gâlcă aruncat în luptă cu Bulgaria

O dublare a numărului de participante la Euro s-a produs începând cu 1996 și, din nou, România a profitat de ocazie. Generația de aur a fotbalului românesc ar fi reușit probabil, în acel moment, să se califice chiar dacă s-ar fi rămas la formatul vechi. Tricolorii au ajuns la turneul din Anglia dintr-o grupă preliminară foarte grea, cu Franța, Slovacia, Polonia, Israel și Azerbaidjan.

UEFA a mers în 1996 pe o formulă inedită, fixând doar cei patru capi de serie ai grupelor: Anglia (țara gazdă), Danemarca (deținătoarea titlului), Spania și Germania. Celelalte 12 echipe au intrat, toate, în aceeași urnă.

România a nimerit în grupă cu Spania, Franța și Bulgaria și a suferit trei înfrângeri, terminând pe ultimul loc.

Tricolorii au venit în Anglia ca o echipă obosită și blazată, măcinată de tot felul de probleme. Hagi a încercat să se autodepășească, dar și el era în aceeași situație cu majoritatea titularilor – rezervă la echipa de club, marcat de nereușite și întrebându-se ce îi rezervă viitorul. După acest turneu final, câteva legende, în frunte cu Răducioiu, aveau să piardă statutul de titulari de drept la națională.

2000 – „sferturile”, zborul dinaintea prăbușirii

2000 – Hagi le-a făcut pentru ultima oară zile fripte adversarilor la un turneu final. Aici, pe post de jalon, celebrul Christian Ziege. FOTO: Mediafax

În 2000, ajunși la finalul carierei, tricolorii din marea generație a lui Hagi au izbutit câteva premiere: s-au calificat a doua oară consecutiv la Euro și au reușit să treacă de faza grupelor la un turneu final.

Preliminariile au fost din nou dominate de naționala noastră, care a câștigat grupa neînvinsă, deși concurase cu Portugalia, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan și Liechtenstein.
La turneul final s-a ajuns însă după un mare scandal. Hagi, care renunțase la națională după Mondialul din 1998, fusese convins să revină într-un moment greu, în timpul campaniei de calificare, când tricolorii păreau că și-au pierdut suflul și urmau să întâlnească Ungaria, echipă pe care n-o bătuseră niciodată în aproape 80 de ani. Hagi a revenit, a jucat o repriză, suficient pentru ca România să învingă Ungaria cu 2-0, apoi echipa a renăscut și s-a calificat glorios. Numai că împărțirea primelor de calificare și cearta dintre selecționerul Pițurcă și frații-impresari Becali a tensionat atmosfera. La cererea expresă a lui Hagi și Gică Popescu, antrenorul Pițurcă a fost destituit și înlocuit cu Ienei.

În această formulă s-a mers la turneul final, unde România a intrat în a doua urnă valorică. Predicția UEFA a fost corectă, pentru că am trecut dramatic de grupe, învingând în minutul 87 Anglia, pe care am trimis-o acasă, iar noi ne-am calificat de pe locul 2. În „sferturi”, tricolorii au fost eliminați de Italia.

A fost cântecul de lebădă al marii generații a anilor 80-90. Au fost meciuri spectaculoase și memorabile, precum cele cu Anglia și Germania, dar și o eliminare cenușie, cu Italia, când Hagi a pus punct carierei internaționale cu o eliminare după un fault foarte urât la Antonio Conte.

2008 – de ce ne-am calificat?

2008 – Adi Mutu a vrut să demonstreze că e o vedetă, dar a ratat ocazia să arate lumii că e un mare fotbalist și un lider. FOTO: Mediafax
 

Cea de-a patra participare la Euro s-a petrecut acum opt ani, tot cu Victor Pițurcă (revenit) pe bancă. Noua echipă care le-a succedat lui Hagi și Popescu era condusă de Mutu și Chivu. Această calificare a fost, de altfel, și singura reușită a noii generații. Ne-am calificat, oarecum neașteptat, din postura de câștigători ai grupei preliminare, deși concurasem cu Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania, Slovenia și Luxemburg. Reușisem în preliminarii chiar o victorie istorică, în premieră, cu olandezii.
La turneul final am intrat în a treia urnă valorică, dar participarea României n-a avut nimic glorios sau demn de memorat. Un egal chinuit și nemeritat cu Franța în primul meci, o nouă remiză în cel de-al doilea, cu Italia, Mutu ratând un penalty și, practic, marea șansă de a ne califica mai departe, iar ultimul meci – un coșmar. Olanda, deja calificată, a făcut figurație 60 de minute, așteptând ca România să înscrie. Pițurcă a cerut însă echipei să joace foarte precaut, iar adversarii ne-au înscris aproape fără să vrea două goluri. Am fost eliminați de pe locul 3, confirmând din nou calculele hârtiei făcute înaintea competiției de UEFA, dar am făcut-o lamentabil, fără curajul de a ataca și fără a arăta publicului de ce am ajuns la turneul final.
A fost o participare ștearsă, România primind, în premieră, titlul de cea mai urâtă echipă a competiției.