Transfer de vis pentru „Verratti” din lotul României U21! Tricolorul care poate pleca în Serie A imediat după EURO 2019. Presa din Italia a indicat echipa
Parcursul foarte bun al tricolorilor la EURO 2019 U21 le poate aduce transferuri importante în această vară sau în viitorul apropiat. Mai mulți oficiali ai echipelor din vestul Europei s-au aflat la meciurile României cu Croația, scor 4-1, și Anglia, scor 4-2, iar jucătorii români le-au atras atenția. Printre aceștia se numără și Alexandru Cicâldău (22 de ani), care ar putea pleca în Serie A.
Publicația italiană ViaEmiliaNews scrie despre interesul lui Sassuolo, fosta echipă a lui Marius Alexe, pentru mijlocașul central al lui U Craiova, iar utima mutare îi deschide drumul ui Cicâldău în Serie A. Directorul sportiv al lui Sassuolo, Giovanni Carnevali, a confirmat că mijlocașul de 23 de ani Stefano Sensi este aproape de Inter, iar suma de transfer se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro.
Sassuolo îl vede pe Cicâldău drept înlocuitorul perfect de la centrul terenului, în timp jurnaliștii italieni l-au asemănat cu Marco Verratti și au lăudat evoluțiile sale de la Campionatul European U21, unde a făcut pereche în fața apărării cu Tudor Băluță.
Cicâldău, la Sassuolo!
Dacă va face pasul în Italia, fostul fotbalist al Viitorului ar urma să fie antrenat de fostul jucător al CFR-ului, Roberto De Zerbi, care a reușit să termine sezonul cu actuala echipă pe locul 11 în Serie A. În prezent, în lotul echipei italiene, pe poziția lui Cicâldău, se află: Francesco Magnanelli, Stefano Sensi, Alfred Duncan, Manuel Locatelli și Mehdi Bourabia.
Cicâldău ar putea pleca de la U Craiova după doar un sezon în care cota sa a urcat considerabil, fiind evaluat în acest moment la 4 milioane de euro, conform transfermarkt.de
România la EURO 2019 U21
România U21 are nevoie de un rezultat pozitiv în fața Franței U21 pentru a se califica în semifinalele EURO 2019. Accederea în semifinale înseamnă și prezența la Jocurile Olimpice, după o pauză de mai bine de 50 de ani.
În cazul unui rezultat de egalitate, Franța și România merg la braț în semifinalele EURO 2019 U21.