Un Euro pentru Balon!** Prestația de la turneul final îl poate ajuta pe Ronaldo să îi ia iar fața lui Messi în lupta pentru Balonul de Aur
Ronaldo ar putea tranșa duelul cu Messi pentru „Balonul de Aur”, dacă va continua prestațiile strălucite la EURO
EURO 2012 înseamnă o miză dublă pentru Cristiano Ronaldo.
Câștigarea trofeului alături de coechipieri ar aduce confirmarea de care mai avea nevoie starul Realului și la naționala Portugaliei. Iar un triumf pe 1 iulie sau măcar o prestație strălucită în fazele finale, l-ar recompensa pe portughez și pe plan personal, cu un (nou) „Balon de Aur”. Balanța în eternul duel cu Messi (foto), care a dus acasă trofeul în ultimii trei ani, s-ar putea înclina serios spre CR7, chiar dacă argentinianul a avut cel mai prolific sezon din istorie. A recunoscut-o și extrema Realului.
„Nu cred că prestația mea de la EURO e decisivă pentru câștigarea «Balonului de Aur», dar cred că mă va ajuta”, a spus Ronaldo, după ce a învins de unul singur Olanda. Cu trei reușite în contul său, cele mai multe la vreun turneu final, și după ce a eliminat și Cehia de la EURO, Ronaldo pare deja cu o mână pe „Balonul” pe care l-a mai cucerit și în 2008. Mai are un meci, cel mult două de tranșat. Messi e de mult în vacanță.
63 de goluri în 62 de meciuri are Ronaldo în sezonul 2011-2012 (60 de reușite pentru Real Madrid)
80 de goluri în 63 de partide oficiale a marcat Messi în sezonul 2011-2012 (73 de goluri pentru Barcelona)