Un fost selecționer de la tineret scoate în evidență jucătorii de la U21 care au dezamăgit cu Danemarca: „N-au fost în ziua lor cea mai bună”

Fostul selecționer al României U21, Emil Săndoi, a făcut o analiză a meciului din startul preliminariilor EURO 2021, dintre Danemarca și România, scor 2-1. Doar câțiva tricolori l-au impresionat pe Săndoi. 

Danemarca U21 a început tare meciul cu România U21, după ce Olsen a pornit din banda dreaptă, a ajuns în marginea careului și a șutat pentru 1-0. Aceași Olsen a dublat avantajul nordicilor, în urma unei greșeli mari în apărarea tricolorilor. Florinel Coman a dat semnalul revenirii cu golul de la 25 de metri, dar același fotbalist al FCSB a ratat un penalty în minutul 90+3 al partidei. 

La finalul meciului, Săndoi a susținut că ne vom lupta cu Danemarca pentru primul loc în grupă și a evidențiat câțiva jucători, în timp ce alții l-au dezamăgit: „Îmi reproșam că m-am gândit la meciul cu Portugalia, când noi am apărat penalty-ul. A fost un meci disputat cu o primă perioadă foarte bună a Danemarcei. Au jucători de mare perspectivă, dar am reușit să echilibrăm, am avut posesie bună, am avut oportunități. Pe final de joc, după golul lui Coman, am forțat. E început de campanie și sunt jucători care au jucat foarte puțin împreună. Rădoi încearcă să formeze o nouă echipă acum. Ar fi fost bun un rezultat de egalitate. Danemarca va fi principala contrcandidată cu noi la calificare.

Mi-au plăcut Aioanei, e de mare perspectivă, îl știu încă din Liga 2 și e un lucru îmbucurător, Băluță, Florinel Coman. Din păcate, Petre și Drăguș nu au fost în ziua lor cea mai bună. Pe Dobre nu-l cunosc bine, dar se vede că are forță și viteză, e de urmărit în continuare. Ganea are evoluții bune și în campionat. Pentru primul sezon de primă ligă chiar a făcut partide bune”, a declarat fostul selecționer de la U21 pentru DigiSport, imediat după ce tricolorii mici au pierdut un punct la una dintre ultimele faze ale meciului. 

Danemarca U21 – România U21 2-1 (Olsen 3, 55 / Coman 80)

  • Danemarca U21 (4-3-3): Christensen – Anyembe, Sorensen, Nelsson, Poulsen – Hjulmand (46 Kofod), Nartey, Holse – Olsen, Bruun Larsen, Dreyer (66 Odgaard)
  • Rezerve: Vindhal-Jensen, Jensen, Ibsen, Amundsen, Damsgaard, Madsen, Rasmussen
  • România U21 (4-3-3): Aioani – Rațiu (66 Velisar), Pașcanu, Dima (66 Chindriș), Boboc – Dragomir (51 Ciobanu), Băluță, Olaru – Drăguș (66 Dobre), Ad. Petre (72 G. Ganea), Fl. Coman
  • Rezerve: Dur-Bozoancă, R. Grigore, Oaidă, Neicuțescu

 

Publicat: 11 09. 2019, 12:25
Actualizat: 11 09. 2019, 12:26