Internaționalul marocan, Amine Harit (21 de ani), a ucis un bărbat în vârstă de 28 de ani în orașul Marrakesh. Fotbalistul lui Schalke, eliminat de la Campionatul Mondial, era la volanul mașinii, iar pasager era fratele său mai mic, în vârstă de 14 ani.
La mai puțin de o săptămână după ce naționala Marocului a fost eliminată de la Campionatul Mondial, dintr-o grupă cu Iran, Spania și Portugalia, viața mijlocașului lui Schalke ia o turnură tragică. Amine Harit a fost la volanul unei mașini scăpate de sub control, care a lovit fatal un pieton în al patrulea oraș ca mărime din Maroc.
În acest moment, sunt zvonuri conform cărora fratele său minor ar fi fost la volan, dar care au fost infirmate de poliția marocană.
În decursul zilei de sâmbătă, clubul Schalke 04 a publicat un comunicat de presă: „Directorul sportiv al echipei, Christian Heidel, a reușit să-l contacteze pe Harit, care e în stare de șoc. Jucătorul ne-a descris cele întâmplate. Ca șofer al mașinii, el spune că nu a avut cum să evite impactul cu pietonul. După ce a fost la secția de poliție, a plecat acasă și în prezent e cu familia sa, în Maroc. Gândurile noastre sunt alături de victima accidentului. Condoleanțe!„.
Harit a fost votat cel mai bun tânăr jucător din Bundesliga, în sezonul 2017-2018, bifând o apariție cu naționala Marocului la Campionatul Mondial din Rusia.
25 de milioane de euro e cota lui Harit, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER