Un „greu” al Barcelonei a făcut marele anunț: „Sper ca președintele și clubul să accepte”

Ivan Rakitic (31 de ani) vrea să continue la Barcelona încă 3 ani. Mijlocașul a declarat la finalul meciului de sâmbătă seară, care i-a făcut campioni pe catalani, că nu este dispus să plece la altă echipă. Le cere celor din conducere și antrenorului să îi îndeplinească dorința, chiar dacă în ultima vremea s-a vorbit că Barcelona a primit multe oferte de transfer pentru el, în special din Serie A.

FC Barcelona a câștigat meciul din runda 35, contra lui Levante, scor 1-0, asigurându-și astfel al 26-lea titlu din istorie în La Liga. Anunțul pe care mulți îl așteptau de la Rakitic a fost făcut la puțin timp după terminarea partidei. „Nu vreau să fiu în niciun alt loc. Sper ca președintele, antrenorul, clubul și fanii să fie de acord cu mine și sper să vină momentul în care să mi se spună că mai pot rămâne la Barcelona încă 3 ani„. În acest moment, Rakitiv primește 12,7 milioane de euro anual din partea Barcelonei, iar noua înțelegere, semnată în 2017, expiră în 2021. Odată cu venirea lui Frenkie de Jong pentru 86 de milioane de euro, croatul a devenit numele important despre care se spunea din ce în ce mai des că va părăsi formația condusă de Ernesto Valverde.

18 milioane a costat-o Rakitic pe Barcelona, în 2014, când a venit de la Sevilla. De atunci, croatul vicecampion mondial în 2018 a câștigat o Ligă a Campionilor, 4 titluri, 4 Cupe ale Regelui Spaniei, 3 Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei și două Campionate Mondiale ale Cluburilor.

 

Publicat: 28 04. 2019, 14:18
Actualizat: 28 04. 2019, 14:23