Meciul din această seară dintre Croația și Spania a generat cele mai multe polemici de la acest Euro, deși partida încă nu s-a disputat.
Speriați de posibilitatea ca scenariul din 2004 (când au fost victimele egalului de salon dintre Danemarca și Suedia) să se repete, italienii au creat un întreg scenariu, care a dus la mediatizarea excesivă a unui posibil rezultat de 2-2 în disputa dintre campionii mondiali și trupa lui Bilic.
Spaniolii de la AS au făcut haz de necazul squadrei azzurra și au adus în discuție un alt aspect pe care Buffon&co trebuie să îl aibă în calcul când gândesc conspirații: ibericii au 5 jucători pasibili de suspedare (Jordi Alba, Arbeloa, Fernando Torres, Xabi Alonso și Javi MartÃnez – primii patru titulari în echipa lui Del Bosque). În aceste condiții, de ce nu ar apela Spania la un meci al păcii, se întreabă, în glumă, spaniolii.
Altfel, cartonașele galbene obținute în grupe vor fi șterse în sferturi; de exemplu, dacă Jordi Alba, în condițiile în care Spania se va califica în ultimele 8, va primi galben în partida din sferturi, acesta nu va fi suspendat pentru semifinale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER