Un tribut adus campionilor mondiali: „Trenul circulă pe direcția On a 2 Etoile – Victor Hugo Lloris. Pentru Nous Avron Gagne, coborâția la stația Notre Didier Deschamaps”
RATP, comapania franceză responsabilă de metrourile și infrastructura necesară bunii funcționări ale acestora, nu a rămas indiferentă la triumful „cocoșilor galici” de la această Cupă Mondială. Societatea a luat decizia să schimbe pe termen limitat numele stațiilor de metrou cu numele câștigătorilor trofeului Mondial.
Pentru unele stații, conducerea a căutat asemănări de pronunție între numele oficiale ale acestora și cel al fotbaliștilor care au cucerit a doua Cupă Mondială din istoria Franței. Pentru alte stații, denumirile au fost completate cu sintagme care onorează succesul. Astfel, stația Avron, de pe linia doi, se va numi temporar „Nous Avron Gagne”, stația Charles de Gaulle – Etoile va purta numele de „On a 2 Etoiles” (n. r. „avem două stele – două Cupe Mondiale”), Victor Hugo își schimbă numele în „Victor Hugo Lloris”, Bercy va purta denumirea „Bercy les Bleus”, Notre-Dame des Champs – „Notre Didier Deschamps”, iar stația Champs-Elysees Clemenceau – „Deschamps Elysees – Clemenceau”.
Angajații RATP au început să schimbe deja plăcuțele care au inscripționate numele stațiilor. Naționala a zburat deja acasă. Într-un autocar descoperit, aceștia au făcut un tur mic al capitalei Paris, care include celebra Place de l`Etoile (Piața Stelei), palatul Elysee. După ce autocarul electric va staționa pe bulevardul Champs-Elysees, acolo unde o mulțime de oameni salută triumful fotbaliștilor, compeneții echipei vor fi primiți de președintele statului, Emmanuel Macron.
Duminică, 15 iulie, Franța a câștigat marea finală a Campionatului Mondial, după ce a trecut de Croația, cu scorul de 4-2. La finalul celor 90 de minute, francezii și-au adjudecat al doilea trofeu Mondial. Prima Cupă Mondială din palmaresul selecționatei „Hexagonului” a fost obținută în 1998, an în care Franța a și organizat turneul. În anul respectiv, francezii au învins Brazilia cu scorul de 3-0. Căpitanul acelei reprezentative era Didier Deschamps, actualul selecționer.
Articol scris de Cristinel Roșu