Prezent în emisiunea ProSport LIVE, fostul jucător de la Steaua, Dinamo și Rapid, Daniel Iftodi (51 de ani) a vorbit despre singura sa experiență în străinătate, în Ungaria, la Gyor.
Acesta a ales să plece de la Gloria Bistrița la formația din Ungaria care, pe vremea respectivă, se afla într-o situație delicată. Fostul mijlocaș român nu a rămas la Gyor, argumentându-și decizia: „A fost o perioadă în care nu am fost calificați la Campionatul European din 1996. Gyor atunci era la ultimul loc și am fost atunci pentru o lună și jumătate în Ungaria, atât. Era foarte ok, președintele clubului chiar voia să mă păstreze în Ungaria dar era foarte greu pentru mine să învăț limba”, a spus Iftodi la ProSport LIVE.
În cariera sa, Daniel Iftodi a evoluat la AS Victoria București, Gloria Bistrița, FC Gyor, Rapid, Dinamo și FCM Bacău. Trei titluri de campion a cucerit acesta alături de echipa din Ghencea, la care se mai adaugă o medalie de campion și o Cupă a României cu Dinamo, respectiv o Cupă a României ca jucător al Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER