Usain Bolt a dat startul carnavalului de la Rio. Jamaicanul s-a făcut remarcat imediat cum a pus piciorul pe pământ brazilian

Usain Bolt (29 de ani) a venit la JO de la Rio în căutarea a trei medalii de aur, după ce s-a calificat la probele de 100 de metri, 200 de metri și 4×100 de metri. Cel mai rapid om al planetei a aterizat în Brazilia, iar din incinta hotelului în care este cazat și-a încântat audiența cu mișcarea sa marcă înregistrată. Bolt nu a ratat ocazia de a „sărbători” și în fața statuii din Rio.

Până la proba de 100 de metri, prima la care va participa, pe 13 august, carismaticul jamaican își face încălzirea în fața publicului. Bolt le-a făcut fanilor o nouă demonstrație a celebrei sale mișcări, iar cei prezenți nu au ratat ocazia de a imortaliza momentul.

 „Aici este locul unde se va face istorie. M-am recuperat după accidentare și sunt în formă bună acum. Anul acesta a fost un an anevoios, dar mereu m-am putut antrena”.

Bolt este deținătorul recordurilor la 100 de metri și 200 de metri, iar accidentarea care l-a măcinat în acest an, la tendon, nu l-a împiedicat să-și anunțe supremația și la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor desfășura între 5-21 august.

Articol scris de DAN MIREA

Publicat: 01 08. 2016, 17:57
Actualizat: 01 08. 2016, 18:04