Ponta are programată luni o conferință de presă la ANST
56.000 de euro din cei 70.000 pe care Constantina Diță și Vali Tomescu ar fi trebuit să-i primească de la CS Dinamo (via Ministerul de Interne) pentru aurul olimpic din 2008 sunt în continuare dați dispăruți. S-au pierdut pe drumul ultimului ciclu olimpic, însă cei doi nu le-au pus cruce. Au apelat zilele trecute la o soluție neobișnuită, o scrisoare către premierul Victor Ponta, un fel de apel la dreptate, iar acum așteaptă să le învioreze retina un mail conceput la Guvern.
„Citim presa românească zilnic și suntem la curent cu criza din țară și din lume, dar nu cerem decât ajutor pentru o situație reglementată prin legea sportului în urma unei super-performanțe. Ponta are ocazia să demonstreze că este corect și că toate cuvintele frumoase pe care le-a adus sportului românesc sunt reale. Poate face asta prin rezolvarea situației penibile în care ne aflăm și mai ales în care se află țara în raport cu recompensarea noastră chiar și la patru ani distanță”, spune Tomescu, antrenorul lotului feminin de maraton al Chinei. Tot la patru ani distanță Pușa a avut surpriza să nu fie desemnată portdrapelul României la Londra.
Simbol maraton
„Decizia COSR e clară și nici nu e cazul să plângă cineva. Dar Comitetul Olimpic uită că Pușa a participat la Maratonul de la Londra din 2003 în fiecare an. La fiecare ediție sunt vreo 50.000 de participanți, plus o expunere imensă. Maratonul din Londra e cea mai importantă cursă de acest profil de pe planetă, iar JO se identifică într-un fel cu proba de maraton. Dacă americanii sau chinezii ar fi avut o campioană olimpică în proba simbol, nu ar fi făcut o altă alegere”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER