Van Gaal: „Sunt mândru că Olanda a încheiat Cupa Mondială neînvinsă”

Selecționerul Olandei, Louis van Gaal, a declarat, sâmbătă, că este extrem de mândru că echipa sa a încheiat Cupa Mondială neînvinsă, după ce batavii s-au impus în meciul pentru locul trei cu Brazilia, scor 3-0.

„În trei zile a trebuit să trecem peste decepția eliminării cu Argentina. Plecam cu un dezavantaj în fața țării gazdă, care a dispus de o zi suplimentară pentru a se pregăti. Voiam locul trei și am reușit să-l obținem. Am marcat 15 goluri în șapte meciuri. Putem considera că turneul nostru final a fost foarte reușit. Sunt mândru de jucătorii mei și de staff-ul meu. Meritam mai mult. Visul meu era să devin campion mondial. Și era posibil. E frustrant cum am fost eliminați în semifinale. Suntem pe locul trei, avem medalii și am încheiat cu victorie. Echipa a fost extraordinară. Jucătorii au fost solidari și mi-au făcut munca mai ușoară”, a declarat Van Gaal.

Van Gaal a felicitat Brazilia pentru organizarea Cupei Mondiale, subliniind că brazilienii sunt foarte simpatici: „Bravo, Brazilia. Bravo, FIFA. Brazilienii sunt foarte simpatici, chiar dacă nu am avut mult de-a face cu ei, pentru că treaba jucătorilor este să mănânce, să doarmă și să se antreneze. A fost primul meu Mondial. Și mi-am îndeplinit un vis”.

Reprezentativa Olandei a învins, sâmbătă, la Brasilia, cu scorul de 3-0 (2-0), selecționata Braziliei, și a încheiat pe locul trei la turneul final al Cupei Mondiale.

Golurile au fost marcate de Robin van Persie ‘3 (penalti), Daley Blind ’17 și Georginio Wijnaldum ’90+1.

Mediafax

Publicat: 13 07. 2014, 11:53
Actualizat: 13 07. 2014, 11:54