Ramirez și Lodeiro au readus liniștea în tabăra uruguayană după ce Matar deschisese scorul în prima repriză
Emoțiile nu au ocolit echipa statului Uruguay în meciul de debut în turneul olimpic. Conform calculelor hârtiei, Cavani & Co. nu ar fi trebuit să aibă probleme cu modesta echipă a Emiratelor Arabe Unite, însă sud-americanii au tremurat serios în prima repriză.
Pe un „Old Trafford” cu destul de multe scaune goale, arabii au deschis scorul în minutul 23 prin Matar. A fost nevoie de o execuție de geniu a lui Gaston Ramirez, care a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, pentru a egala situația pe tabelă (42) și de un gol marcat de Lodeiro pentru ca sud-americanii să câștige toate cele trei puncte. Astfel, fără ca Suarez sau Cavani să strălucească, uruguayenii au câștigat primele trei puncte și se pot concentra pe următoarele meciuri din grupă, contra Senegalului și a Marii Britanii.
Emiratele Arabe Unite: Khaseif – Al Junaibi, Al Kamali, Ahmed, Hussain, Almazam – Al Falasi (73 Al Abri), Esmaeel, A. Abdulrahman, O. Abdulrahman – Matar (60 Al Hammadi) Uruguay: Campana – Rolin, Aguirregaray (46 Lodeiro), Coates, Arias – Albin, Arevalo, Ramirez (81 Urreta), Calzada (69 Rodriguez) – Cavani, Luis Suarez
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER