Viața unui corporatist pe un fir de ață

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Flaviu Cernescu nu se încadrează în tiparul programatorului pe care îl vedem zi de zi. Traversează hăuri pe o frânghie, se deplasează prin Timișoara pe monociclu și, atunci când simte că a intrat în rutină, combină slackline-ul cu mersul pe o singură roată, adăugând încă un ingredient imaginii: jongleria

Tabloidul „Daily Mail” titra pe 24 februarie: „Îndrăznind în abis: în vârful degetelor, pe coardă, deasupra unui hău de 61 de metri”. Personajul principal al articolului era românul Flaviu Cernescu. Timișoreanul în vârstă de 32 de ani reușea să atragă atenția presei internaționale după ce mai multe fotografii și înregistrări video îl surprindeau în timp ce traversa Barajul Iovanul, din Gorj, pe o coardă! La scurt timp de la apariția din „Daily Mail”, și ziariștii de la „Daily Record” și „The Telegraph” își canalizau atenția asupra programatorului român care, la finalul celor opt ore de serviciu din cadrul companiei „Continental Automotive”, se urca pe monociclu și străbătea Timișoara pentru a ajunge la stadionul „Dan Păltinișanu”. Scopul? Pregătirea pentru sportul care i-a adus popularitate în presa internațională: slackline.

Ce este slackline

Slackline, unul dintre cele mai noi sporturi care au pătruns în România în ultimii ani, presupune folosirea unei benzi de nailon, cu lățimea între doi și cinci centimetri, care se prinde la ambele capete de puncte fixe: arbori, balustrade, pitoane de escaladă. Practicantul caută să-și mențină echilibrul și să execute mișcări acrobatice pe coarda suspendată la diferite înălțimi. Acest sport a apărut în California, în urmă cu trei decenii, ca antrenament pentru cățărători. S-a extins în scurt timp și a început să fie practicat la scară largă, având patru variante: shortline, jumpline, longline și highline.
Născut la Bocșa, în Caraș Severin, absolvent al Facultății de Matematică și Calculatoare, Flaviu este în viața de zi cu zi programator la o corporație care îi consumă, uneori prea mult, timpul și energia: „E un loc de muncă bun, care îmi place. După ce termin serviciul, mă relaxez pe o frânghie. Poate că par puțin țicnit, dar cred că fiecare dintre noi își găsește liniștea făcând ceva cu totul ieșit din comun, care nu e privit cu ochi buni de cei din jur. Cel puțin nu la început”, recunoaște timișoreanul.

La concursuri de mountain-bike pe monociclu

Flaviu a adunat diplome, și-a cumpărat costume elegante și și-a asigurat un trai decent. A reușit ceea ce alții de vârsta lui încă se chinuie să facă. În paralel cu atenția pe care și-a focusat-o pe educație, timișoreanul și-a alocat o mare parte din timp și sportului. La vârsta de șase ani, el a participat pentru întâia oară la un concurs de mountain-bike, mândru fiind de bicicleta pe care o primise cadou din partea părinților. Pe măsură ce timpul s-a scurs, Flaviu a simțit nevoia de mai mult: „Venisem la Timișoara, la facultate, mă mutasem la cămin. În primul an departe de casă m-am pierdut. Oraș nou, viață nouă. Spre rușinea mea, nici cu învățatul nu prea mă omoram. Prin anul trei mi-am dat seama că bat pasul pe loc. Ceva îmi lipsea”, povestește Flaviu. Acela a fost momentul în care a început să meargă pe monociclu. Exersa în fiecare zi, după facultate, iar în perioada examenelor se trezea cu cel puțin două ore înainte pentru a face câteva ture cu noua sa achiziție de pe E-Bay, în valoare de 30 de euro: „Mă atrăgeau mereu lucrurile extreme. Ca orice pasiune, aceasta a început din curiozitate. Am vrut să văd cum este să mergi pe un monociclu, după ce un francez venit câteva zile în Timișoara se plimba prin fața căminului meu”. Fiind la stadiul de curiozitate și descoperire, primul monociclu al acestuia nu a avut o viață lungă, fiind distrus în câteva zile de Flaviu. În 2007, programatorul timișorean s-a înscris din nou la concursuri de mountain-bike, dar spre deosebire de ceilalți competitori, Flaviu mergea doar pe o roată: „Sunt primul din România care a participat cu monociclul în competiții de trial rezervate bicicliștilor. Pentru că nu aveam ghidon, trebuia să îmi pun numărul de participare pe roată”, își amintește el. Susține că nu este greu să mergi pe un monociclu: „Trebuie să ai constant o mișcare de înainte și înapoi. Așa începi să te miști din ce în ce mai repede. Totul ține de exercițiu și de exersat”.

În privința investiției, Flaviu spune că sportul pe o singură roată nu este unul costisitor: „Totul depinde de pretențiile fiecăruia. Cel mai ieftin monociclu costă 30 de euro, în timp ce unul scump te poate face să scoți din buzunar și 1.000 de euro. Totul ține de dotări. Dacă vrei un monociclu cu butuc cu viteze, cu angrenaje interioare, plătești mai mult”, recunoaște Flaviu. Deține 13 monocicluri, pe care le ține împrăștiate prin toată casa. Cel mai scump l-a costat în jur de 700 de euro. Angajat ca programator la compania „Continental Automotive”, timișoreanul a renunțat la bicicletă pentru a ajunge la serviciu. Se deplasează pe monociclu la muncă: „De un an fac asta. Mergeam cu bicicleta înainte, dar am făcut pană și nu am chef să schimb roata”, se amuză Flaviu.

A făcut slackline neasigurat peste râul Bega

Adrenalina pe care i-a oferit-o monociclul s-a risipit și ea. În 2009, timișoreanul a călcat pentru prima dată pe un slackline. Trei ani mai târziu a început să meargă pe frânghie, la înălțime: „Trebuie mai întâi să exersezi. Mie mi-a luat mai mult pentru că trebuia să mă duc și la muncă”. După terminarea celor opt ore de muncă, Flaviu își pune în spate echipamentul sportiv, ia drumul stadionului „Dan Păltinișanu”, își întinde coarda de 10 metri și începe să exerseze slackline. Iar când se plictisește, face și jonglerii pe frânghie: „Prima linie am întins-o în 2009. La început, mergeam pe coarda întinsă la cinci metri de pământ. Apoi, la zece metri. Există câteva praguri psihologice, trebuie să te pregătești foarte bine din punct de vedere emoțional”. Înălțimea slackline-urilor a crescut pe măsură ce a trecut și timpul. După multe ore de practică, el și-a regăsit adrenalina la peste 50 de metri: „Mi-a luat destul de mult timp să învăț. Nu am început să merg direct la înălțime, ci am pornit de jos”.

A făcut slackline peste râul Bega. Nu s-a asigurat. A fost la un pas să se accidenteze grav, iar la următoarea aventură a investit bani serioși în asigurarea medicală: „Am realizat că, dacă faci un singur pas greșit, ești mort. La înălțimi de peste 50 de metri, nu merg neasigurat”, spune Flaviu.

Și-a propus să facă slackline cu ochii închiși

Principiul pe baza căruia se ghidează timișoreanul în sportul pe care îl practică este următorul: de la ușor la greu, de la scurt la lung, de jos în sus. Are planuri mari pentru viitor. Unii le-ar cataloga drept înspăimântătoare: „Slackline-ul este nebunia mea. Mi-am propus să fac asta legat la ochi și jonglând. Amândouă la mare înălțime”, dezvăluie Flaviu. Se antrenează intens pentru a-și duce la bun sfârșit planul, conștient fiind că și-a propus să facă o nebunie, una care ar face înconjurul lumii. Își amintește chiar și astăzi accidentările pe care le-a suferit la început, când încă nu se pricepea la mersul pe monociclu, iar slackline-ul i se părea a fi un sport pe care nu îl va putea stăpâni: „Mi‑am rupt mâinile la început. Făceam slackline cu monociclul, pusesem frânghia la aproape 10 metri. Nu știu clar ce a fost în capul meu atunci. Am căzut și nu am putut să îmi mai folosesc mâinile o perioadă destul de lungă”. În timpul recuperării de pe urma accidentului a început să jongleze. Îl ajuta să-și recapete dexteritatea. De atunci, ori de câte ori simte că se plictisește la antrenamente, jonglează: „Cel mai dificil loc în care am făcut slackline este barajul de la Secu, aflat în apropiere de Reșița. Caut locuri care să se potrivească, dar obiectivele vin natural. La Secu este un apeduct aflat la 40 de metri înălțime și lung tot de atâția metri. Am lucrat trei ore ca să montez echipamentul. Mă duc neasigurat doar dacă mă simt confortabil”, spune timișoreanul.

Flaviu Cernescu este, mai presus de orice, un exemplu. Uneori de neînțeles pentru cei din breasla lui, dar care nu a încetat să își stabilească noi provocări. Unele care l-au făcut cunoscut în toată lumea și care i-au adus aprecieri. Dimineața își ia costumul, pleacă la muncă și se gândește ce alte „abisuri”, așa cum au caracterizat jurnaliștii de la „Daily Mail”, să mai cucerească. E convins că lumea îi aparține. De pe monociclu, pe o frânghie și jonglând.

120 de metri măsoară frânghia pe care Flaviu o are în momentul de față la slackline

30 de euro costă cel mai ieftin monociclu. Cel mai scump poate ajunge și până la 1.000 de euro

Mă atrăgeau mereu lucrurile extreme. Ca orice pasiune, aceasta a început din curiozitate
Flaviu Cernescu,  practicant slackline