Victorie chinuită pentru Elveția, în ultimul meci înainte de Euro: 2-1 cu Moldova! Cum a arătat primul 11
Naționala Elveției, adversara României din grupa A la Campionatul European din Franța, a învins, vineri, scor 2-1, selecționata Moldovei, într-un meci amical disputat pe Stadio di Cornaredo, din Lugano.
- Elveția. primul 11 din meciul cu Moldova: Burki – Lichtsteiner, Schar, Von Bergen, Rodriguez – Behrami, G. Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Embolo – Derdiyok
Selecționerul Elveției, Vladimir Petkovic, a început partida amicală cu Republica Moldova, cu o formulă apropiată de primul 11 pe care îl va folosi în meciul cu Albania de la Campionatul European din Franța. Elvețienii au deschis scorul după numai 12 minute, prin mijlocașul de la Genoa, Blerim Dzemaili, în vârstă de 30 ani, care a fructificat pasa primită de la Fabian Schar.
Moldova a egalat cu 20 de minute înainte de finalul partidei, prin Radu Ginsari, mijlocașul de 24 de ani al echipei Sheriff Tiraspol. Elveția a vrut să demonstreze că merită să se afle printre cele 24 de participe la turneul final din Franța și a marcat golul victoriei, prin Admir Mehmedi (foto), de la Bayer Leverkusen, în minutul 75. S-a terminat 2-1 pentru echipa lui Vladimir Petkovic, care a disputat ultimul test de verificare înaintea debutului la Campionatul European.
Elveția face parte din grupa A la turneul din Franța, alături de România, Albania și țara gazdă. Elveția va în primul meci cu Albania, pe 11 iunie, de la ora 16:00, iar în a doua partidă va evolua cu România, pe 15 iunie, de la ora 19:00 și în ultimul meci, cu Franța, pe 19 iunie, de la ora 22:00.
MEDIFAX