VIDEO | „Kosovo e Serbia, Crimeea e Rusia!”. Politicul se amestecă în fotbal la Cupa Mondială, chiar în fața Kremlinului

This browser does not support the video element.

Scandalul declanșat de Shaqiri și Xhaka la meciul dintre Elveția și Serbia, atunci când cei doi au provocat spectatorii sârbi arătându-le „vulturul albanez” după marcarea golurilor, încă nu s-a stins complet. Cel puțin nu pentru fanii naționalei Serbiei, echipă eliminată aseară de la Cupa Mondială după ce a pierdut cu 2-0 în fața Braziliei.

Suporterii sârbi au mers ieri în Piața Roșie din Moscova, chiar în fața Kremlinului, acolo unde au scandat lozinci anti-independența Republicii Kosovo, dar și pro-ruse, cu trimitere la anexarea Peninsulei Crimeea. „Kosovo e Serbia, Crimeea e Rusia!”, a fost una dintre scandările suporterilor sârbi care, mai apoi, au scandat și lozinci pro-Vladimir Putin. 

La nivel mondial, ambele cazuri sunt încă departe de a avea o soluționare unanim acceptată. În ceea ce privește Kosovo, mai multe state printre care și România încă nu recunosc independența fostei provincii sârbești, Rusia fiind de asemenea pe această listă. 

Problema Peninsulei Crimeea este cel puțin la fel de complicată. După intervenția armată din prima parte a anului 2014 și organizarea unui referendum contestat ca fiind neconstituțional, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a supus la vot și a declarat invalidă acțiunea Moscovei. În acest moment, doar un număr foarte mic de state recunosc Peninsula Crimeea ca fiind parte a Rusiei: Afghanistan, Coreea de Nord, Nicaragua, Cuba, Sudan, Siria, Kirgistan și Zimbabwe.

Publicat: 28 06. 2018, 13:26
Actualizat: 28 06. 2018, 13:27