Invitat la emisiunea „Ora de ProSport”, de pe Sport.ro, antrenorul Rapidului, Viorel Moldovan, a vorbit despre campania de calificare a naționalei României la Campionatul Mondial și despre șansele echipei la baraj.
„Nu puteam obține mai mult de locul 2, eu cred că deja am obținut foarte mult, iar faptul că ne aflăm la baraj e o performanță foarte bună. Dacă Turcia schimba antrenorul mai devreme, nu cred că mai eram aici. Din fericire pentru noi, nu au făcut-o. Turcia are o echipă mai bună decât România, dar nu cu mult mai bună. E o echipa mai matură, experimentată. Poate că „vis-a-vis” de jocul cu Turcia s-au făcut anumite greșeli, iar unii jucători au fost lipsiți de vlagă pentru că n-au avut jocuri în picioare. Noi avem și o problema cu aria de selecție, din păcate nu avem resurse, iar jucătorii nu evoluează constant la echipele de club. În legătură cu convocarea lui Mutu, din ce am văzut la începutul sezonului nu prea e în formă și nu cred că ar ajuta naționala în acest moment.
Barajul va fi o dublă dificilă indiferent de adversar, toți sunt foarte buni. Nu am preferință în privința echipei pe care o vom întâlni. În 2001 toată lumea și-a dorit Slovenia și am pierdut. Avem probleme privind relațiile de joc și trebuie să ne îmbunătățim jocul. Sper ca jucătorii să evolueze la echipele de club și să vină apți”, a spus Viorel Moldovan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER