Vis american. Naționala SUA va fi premiată cu 34 milioane de dolari în cazul în care va câștiga Cupa Mondială
Echipa națională a Statelor Unite are promise prime totale de 34 de milioane de dolari, în cazul în care va reuși să dea calculele peste cap și să plece cu trofeul din Brazilia, susține Daily Mail. La un calcul simplu, asta ar însemna în jur de 1,5 milioane de dolari pentru fiecare membru al echipei lui Jurgen Klinsmann.
FIFA răsplătește campioana mondială cu 37 de milioane de dolari, dar federația americană a decis ca o mare parte a acestor bani să fie direcționată înspre echipă. Prin comparație, jucătorii Angliei au promisă o primă de 600.000 de dolari dacă se întorc din Brazilia cu Cupa Mondială, în vreme ce Ghana și Nigeria – doar câte 100.000 de fiecare jucător.
Naționala SUA este a 17-a favorită la câștigarea trofeului, cu o cotă de 150. Americanii sunt cotați la câștigarea trofeului la fel ca Mexic și Croația.