Demis de pe banca tehnică a lui Chelsea în vara anului 2018 și rămas fără echipă, tehnicianul italian, Antonio Conte, a preferat să nu accepte oferta venită de la președintele echipei Real Madrid, Florentino Perez.
Potrivit presei internaționale, căpitanul galacticilor, Sergio Ramos, nu era încântat de Conte și a declarat cum vede venirea unui antrenor nou: „respectul nu se impune, ci se câștigă„.
Antonio Conte a vorbit pentru Rai Sport și l-a contrazis pe jucătorul care ar fi putut să fie antrenat de el: „Vorbele lui Ramos? Când un tehnician merge la o echipă trebuie să aducă odată cu el și educație și respect, lucruri pe care, de asemenea, trebuie să le aibă și jucătorii. Când în vestiar lipseșe respectul, atunci apar problemele„.
„Pentru un antrenor de nivelul meu este mai bine să aștept până în iunie și să nu iau un tren din mers. Am să aștept următorul sezon„, a mai precizat Conte, care a făcut și o glumă ca răspuns la întrebarea unde se vede pe viitor:
„Unde mă văd? Acasă 🙂 învăț, mă uit la meciurile de fotbal și la munca pe care o depun colegii mei. Dacă mă întorc în Italia? Niciodată nu poți să știi ce se poate întâmpla. Sunt italian așa că sunt fericit aici, dar nu exclud varianta să antrenez în altă țară„.
La Chelsea a antrenat timp de două sezone, 2016-2018, perioadă în care a câștigat un titlu de campion și o Cupă a Angliei. În această vară a fost demis, iar în locul lui a venit Maurizio Sarri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER