Mijlocașul spaniol Xabi Alonso, care a înscris ambele goluri ale victoriei Spaniei în meciul cu Franța, scor 2-0, la Euro-2012, a declarat că el și colegii lui au controlat jocul de la început până la sfârșit și și-a exprimat satisfacția în legătură cu reușitele sale la această a 100-a selecție.
„La acest stadiu al turneului, toate meciurile sunt pe viață și pe moarte. Fără să avem multe ocazii, am controlat total jocul. Știm să reacționăm într-un astfel de meci. Am controlat jocul de la început până la sfârșit. Sigur că înscrierea rapidă a unui gol face ca totul să fie mai ușor. A fost un mod frumos de a atinge cifra de 100 de meciuri la națională. Am câștigat, ne-am calificat în semifinale, am înscris două goluri și am fost ales omul meciului„, a spus Alonso, informează AFP.
Xabi Alonso a intrat, sâmbătă, în „clubul select” al spaniolilor cu 100 de selecții în echipa națională, în care se aflau doar Casillas, Zubizarreta, Xavi Hernandez și Raul.
Reprezentativa Spaniei, deținătoarea trofeului, s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Polonia și Ucraina, după ce a învins, sâmbătă seară, la Donețk, cu scorul de 2-0 (1-0), naționala Franței, în sferturile de finală ale competiției.
Ambele goluri ale spaniolilor au fost marcate de Xabi Alonso, în minutele 19 și 90+1, al doilea dintr-un penalti acordat pentru un fault în careu al lui Reveillere la Pedro.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER