Zenga: „Să nu dăm vina pe tot poporul sârb”
Fostul antrenor al Stelei Roșii Belgrad, italianul Walter Zenga,
a fost și el șocat de incidentele provocate de fanii sârbi înaintea
și în timpul partidei Italia-Serbia. Tehnicianul în vârstă de 50 de
ani a antrenat gruparea din Belgrad în sezonul 2004-2005, cucerind
titlul și Cupa Serbiei.
„Există o serie de motive pentru ceea ce s-a întâmplat. Aș
fi vrut să vorbesc acum despre fotbal, dar din păcate nu se poate.
Inclusiv politicienii sunt de vină, numai poporul sârb poate
înțelege ce s-a întâmplat de fapt ieri pe Marassi. După aceste
incidente, singurii câștigați sunt acești huligani, care s-au făcut
văzuți. Multă lume se teme în Serbia de acești oameni, nu trebuie
să facem greșeala să acuzăm întregul popor. Singurii care pot
remedia situația sunt politicienii”, a declarat Zenga în
presa italiană.
Zenga spune că portarul Vladimir Stojkovici este tratat cu altă
unitate de măsură privind trădarea deoarece suporterii Stelei Roșii
îl considerau unul de-al lor:
„Stojkovici a trecut la Partizan de la Steaua Roșie, dar nu
este singurul care a făcut asta, Un exemplu recent este brazilianul
Cleo, care a urmat același traseu, dar diferența este că în trecut
portarul a fost considerat un fan al alb-roșiilor”.