CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DE LA INDIAN WELLS | Sorana Cîrstea, declarație sinceră: „Nu știu pe ce suprafață de joc sunt mai bună” | EXCLUSIV
Rezidentă în Emiratele Arabe Unite, Sorana Cîrstea nu ascunde că la Indian Wells este avantajată de condițiile climatice de vară fierbinte trăite, cotidian, la Dubai.
Sorana Cîrstea, declarație sinceră: „Nu știu pe ce suprafață de joc sunt mai bună”
„Indian Wells este unul dintre cele mai frumoase turnee din lume. Am norocul să pot să joc în orice fel de condiții, teren lent, rapid, indooor sau în aer liber. Sunt o jucătoare care în orice fel de condiții mă pot adapta” schițează Sorana Cîrstea, exclusiv pentru Prosport concursul organizat în Valea Coachella din deșertul Californiei, parte a unei mări interioare secată acum mii de ani într-o zonă a cărei denumire derivă din cuvântul spaniol„cochila”, scoici fosilizate.
„Îmi place turneul, simt bine suprafața de joc, un ciment vopsit aparent lent” punctează Sorana, românca cărei lovitură de dreapta aduce aminte de forehand-ul Irinei Spîrlea, finalistă la Indian Wells în 1997, ediție la care a fost învinsă de Lindsay Davenport.
Condițiile de joc similare celor de la Dubai, Doha sau Mubadala din Golful Persic favorizează stilul Soranei Cîrstea: ambient deșertic, o căldare între munți, unde vântul influențează zborul mingii iar soarele schimbă des viteza schimbului prelungit.
Sorana s-a mutat din România: „Am reședința acum în Emiratele Arabe Unite”
„Eu am reședința acum în Emiratele Arabe Unite. Ca timp sunt jumătate la Dubai, cealaltă în România. Thomas locuiește la Monaco, normal că m-am mai dus și eu acolo. Facem această navetă. Este în regulă pentru mine” marchează Sorana schimbarea crucială impusă de mutarea lângă Marea Arabiei.
„Am un joc agresiv pe care, indiferent de suprafață, încerc să mi-l impun. Mă avantajează suprafețele rapide pentru că mingea are o viteză mult mai mare și ia din timpul de reacție al adversarei” detailează Sorana care evidențiază necesitatea de a mula execuțiile la cât de tare bate vântul sau cât de frig este la meciul disputat în sesiunea de noapte când săritura mingii este diferită.
„Când suprafața devine lentă ca și când ai juca pe zgură, am timp mai mult să încarc lovitura. Sunt o jucătoare destul de completă care se adaptează pe orice suprafață” analizează Sorana Cîrstea care a izbutit în 2022 cel mai bun rezultat la BNP PariBas Open, optime de finală pierdută cu Simona Halep.
Nu știu practic pe ce joc mai bine, pe zgură, pe hard sau pe iarbă ?! Am avut rezultate pe toate suprafețele – Sorana Cîrstea, de 15 ani în tenisul feminin de elită mondial