Jack Grealish, unul dintre starurile naționalei Angliei, a ținut să îi atace pe fanii englezi după ce aceștia au criticat dur selecționata condusă de Gareth Southate.
După primele două etape, „Three Lions” ocupă prima poziție a grupei B din care mai fac parte selecționatele Iranului, Statelor Unite ale Americii și Țării Galilor, având 4 puncte.
Totuși, fanii naționalei nu s-au arătat mulțumiți de prestația din ultima partidă, în care Anglia a terminat la egalitate, scor 0-0, cu SUA, lucru care l-a făcut pe Jack Grealish să erupă.
Cel mai scump jucător cumpărat de Manchester City a dezvăluit că nu înțelege de ce suporterii sunt atât de critici cu echipa națională, care este foarte aproape treacă mai departe, în fazele eliminatorii ale Campionatului Monidial.
„În general, cred că s-a exagerat foarte mult. În afară de Spania, noi suntem cei mai buni marcatori ai turneului. Nu îmi vine nimeni în minte care să fi marcat mai mult de șase goluri.
După ce am învins Iran, eram cel mai bun lucru de la pâinea feliată, marcând șase goluri. Apoi avem un meci fără gol marcat și cred că s-a exagerat, dar asta se întâmplă când joci pentru Anglia”, a spus Jack Grealish, potrivit Talk Sport.
În ultima partidă a grupei, Anglia o va întâlni pe Țara Galilor, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER