Aplicația de chat și comunicare Discord, dedicată gamerilor, își lărgește orizonturile, oferind acum și un magazin integrat de jocuri digitale. Primul pas a fost făcut prin intermediul unei versiuni beta a acestui serviciu de distribuție digitala, lansat în luna august doar în Canada, și disponibil la acea vreme pentru o comunitate restrânsă de aproximativ 50 000 de utilizatori.
Acum acest beta, ce oferea inițial 23 de titluri, a fost extins pentru întreaga comunitate de utilizatori ai serviciului Discord. Dintre jocurile incluse nu lipsesc indie-uri cunoscute precum Hollow Knight, Dead Cells sau Into the Breach, dar și titluri ce debutează exclusiv prin intermediul acestui serviciu: At Sundown, Bad North, King of the Hat, Minion Masters și Sinner: Sacrifice for Redemption.
Nu în ultimul rând, cei de la Discord au adăugat și un nou tip de abonament plătit pentru utilizatorii acestui serviciu. Pe lângă subscripția Nitro Classic, existentă și până acum la un preț lunar de 4,99$ (care oferă o serie de facilități suplimentare pentru aplicația de chat propriu-zisă), cei de la Discord au introdus și noul abonament Nitro ce include jocuri (9,99$ pe lună sau 99,99$ pe an), ce include acces nelimitat (atât timp cât abonamentul este valabil) la întreaga librărie de jocuri de pe Discord, nelipsind titluri precum Last Day of June, Hob, The End is Nigh, Dandara sau Abzu.
Puteți descărca aplicația Discord și analiza oferta Nitro pe site-ul oficial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER