A Plague Tale: Innocence – urmăriți opt minute de gameplay 4K

Focus Home Interactive și Asobo Studio au publicat un nou clip de gameplay din A Plague Tale: Innocence, prezentând astfel câteva dintre mecanicile de joc ale acestui titlu. În secvențele de mai jos, o puteți urmări pe eroina Amicia parcurgând un nou nivel din joc, folosind sistemul de crafting inclus de producători pentru a rezolva puzzle-uri, ferindu-se astfel de soldați și de valurile de șobolani purtători de molimă.

A Plague Tale: Innocence este un joc action/adventure ce urmărește aventurile a doi frați – Amicia și Hugo – aceștia încercând să supraviețuiască în perioada Evului Mediu marcată de desfășurarea Războiului de 100 de ani, precum și de apariția nemiloasei Ciume negre.

A Plague Tale: Innocence este așteptat pe 14 mai 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (Steam).

A Plague Tale: Innocence

Publicat: 28 04. 2019, 12:00
Actualizat: 28 04. 2019, 12:01