A Way Out – trailer final înainte de lansare

Electronic Arts și studioul Hazelight au lansat un ultimul trailer pentru jocul A Way Out, înaintea lansării acestuia de mâine. Noul trailer poate fi urmărit în continuare.

A Way Out este un joc ce trebuie abordat în intregime în mod cooperativ, jucătorii urmând să aibă șansa de a-i controla pe Leo și Vincent, doi deținuți ce trebuie să treacă peste neînțelegerile pe care le-ar putea avea între ei și să lucreze împreună pentru a evada și a-și atinge obiectivele. Gameplay-ul promite să fie foarte variat, cu porțiuni de stealth, lupte corp la corp, schimburi de focuri, urmăriri cu vehicule etc.

A Way Out va putea fi jucat doar în mod cooperativ, fie local, în splitscreen pe același sistem, fie online, unde doar unul dintre jucători va fi nevoit să dețină un exemplar al jocului, celălalt putând experimenta întreaga aventură în mod gratuit, prin intermediul ediției „friends pass free trial”.

A Way Out va fi lansat pe 23 martie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (prin intermediul Origin).

A Way Out

Publicat: 22 03. 2018, 12:44
Actualizat: 22 03. 2018, 12:45