În cadrul Tokyo Game Show 2017, Bandai Namco Entertainment a prezentat noi secvențe de gameplay din Ace Combat 7: Skies Unknown, pe care le puteți urmări în următorul clip.
Ace Combat 7: Skies Unknown folosește motorul grafic Unreal Engine 4, profitând pe deplin de puterea de calcul a generației actuale de console și PC-uri pentru a conferi jocului un aspect fotorealistic. Jucătorii vor fi impresionați de norii și de așezămintele terestre deosebit de detaliate, menite să facă și mai credibile luptele aeriene desfășurate la viteze supersonice.
Jocul va include a o serie de avioane de luptă și echipamente ultra-moderne, unele chiar futuriste, piloții având la dispoziție toate uneltele necesare pentru a-și surclaseze oponenții. Așii aerului își vor putea demonstra priceperea în cadrul unei campanii bazate pe un fir epic dezvoltat sau își vor putea măsura puterile cu alți jucători în bătăliile online cu ritm alert.
Ace Combat 7: Skies Unknown va fi lansat în 2018 pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (prin intermediul Steam). Posesorii versiunii pentru PlayStation 4 vor avea parte și de un mod special dezvoltat pentru PlayStation VR.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER