Îi mai tineți minte pe Rovio Entertainment și al lor joc-fenomen Angry Birds? Ceea ce la un moment dat amenința să atingă popularitatea personajelor Disney (ba chiar a existat un film de lung metraj Angry Birds) a căzut, în ultimii ani, într-un evident con de umbră, chiar și publicul amator de jocuri mobile migrând către titluri mai avansate.
Cei de la Rovio sunt hotărâți să continue însă alături de păsăroii furioși, după lansarea unei versiuni VR pentru Oculus Rift și HTC Vive urmând și Angry Birds AR: Isle of Pigs, o versiune bazată pe conceptul de augmented reality ce urmează să-și facă apariția pentru dispozitivele mobile de la Apple.
Mai exact, folosind Apple ARKit, mediul de joc este proiectat peste o suprafață plată (precum o masă), jucătorii privind acțiunea din perspectiva telefonului, care va juca și rolul catapultei prin care sunt lansate nelipsitele păsări furioase ale seriei. De altfel, trailer-ul de mai jos este elocvent în privința modului în care va arăta și se va juca Angry Birds AR: Isle of Pigs.
După cum ne-au obișnuit deja cu jocurile de acest tip, Rovio Entertainment, în parteneriat cu Resolution Games, vor oferi Angry Birds AR: Isle of Pigs în mod gratuit pe AppStore, jocul urmând, mai mult ca sigur, să includă microtranzacții.
Angry Birds AR: Isle of Pigs poate fi precomandat prin intermediul AppStore, urmând să fie lansat în primăvara acestui an (data preconizată: 11 aprilie 2019). Cel puțin pentru viitorul apropiat, jocul va fi disponibil în exclusivitate pentru dispozitivele Apple, de la iPhone 6s în sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER