Anno: Build an Empire se îndreapta către iPad

Ubisoft a anunțat că are de gând sa lanseze o adaptare a seriei strategice Anno pentru tabletele iPad. Anno: Build an Empire este realizat de studioul Blue Byte în colaborare cu Mi”pu”mi Games, fiind regândit după standardele jocurilor mobile și adaptat la o interfață bazată pe touch screen.

Anno: Build an Empire păstrează elementele cheie ale predecesorilor, oferind jucătorilor posibilitatea de a-și construi propriile orașe și insule, luând în considerare noțiuni precum religia, gradul de mulțumire a populației sau siguranța acesteia. Odată construită infrastructura unei insule, jucătorii avansați pot alege să se aventureze în gestionarea unor noi astfel de obiective, existând chiar și posibilitatea de a face comerț între toate aceste insule.

Anno Build an Empire

Nu vor lipsi nici elementele sociale: jucatorii de Anno: Build an Empire vor putea lucra împreună sau se vor putea confrunta pentru dezvoltarea propriilor arhipelaguri.

Anno: Build an Empire va fi disponibil în regim free-to-play pentru tabletele compatibile cu iOS 6 sau mai recent (minimum iPad 2) și va necesita o conexiune la Internet pentru a putea fi jucat.

Anno Build an Empire

Publicat: 07 05. 2014, 15:27
Actualizat: 07 05. 2014, 15:31