Assassin”s Creed IV: Black Flag – primele trailere și imagini (UPDATE)

Update: Colegii de la VG247 au realizat un interviu cuprinzător cu Carsten Myhill, Lead Content Manager pentru Assassin’s Creed IV: Black Flag, acesta oferind numeroase detalii suplimentare despre noul joc al celor de la Ubisoft.


După cum au promis, cei de la Ubisoft au revenit astăzi cu dezvăluirea primelor detalii oficiale despre Assassin’s Creed IV: Black Flag. Edward Kenway, un pirat antrenat de asasini și bunicul lui Connor Kenway, va fi într-adevăr personajul principal din Black Flag, acțiunea urmând să se desfășoare la începutul secolului al XVIII-lea (epoca de aur a pirateriei), în Caraibe.

Lumea de joc din Assassin’s Creed IV va fi imensă, Edward având posibilitatea de a vizita orașe precum Havana, Kingston sau Nassau, între care va putea naviga folosindu-și propria corabie, The Jackdaw. Aceasta va putea fi îmbunătățită, pregătind-o astfel de lupte cu nave mai puternice decât ambarcațiunea lui Edward. Nu în ultimul rând, acum vom putea explora și fundurile oceanelor, în căutare de epave și comori.

Pe lângă informațiile despre Assassin’s Creed IV: Black Flag, au fost lansate și primele trailere oficiale, pe care le puteți viziona în continuare, precum și primele imagini din joc, pe care le puteți admira în galeria de mai jos.

Au fost dezvăluite și datele de lansare oficiale ale jocului: Assassin’s Creed IV: Black Flag va fi lansat pentru PC, Xbox 360, Nintendo Wii U, PlayStation 3 și PlayStation 4 începând cu 29 octombrie 2013 (Statele Unite ale Americii) și 1 noiembrie 2013 (Europa).

Publicat: 05 03. 2013, 12:00
Actualizat: 05 03. 2013, 12:12