Assassin’s Creed Origins a primit un nou trailer cu gameplay

Ubisoft a oferit un nou trailer pentru Assassin’s Creed Origins, dezvăluind astfel gruparea Order of the Ancients, ce guvernează din umbra Egiptul, manipulându-l pe faraon în funcție de propriile interese. Evident, Bayek va fi nevoit să intervină și să elibereze Egiptul de această amenințare.

Astfel, în Assassin’s Creed Origins, jucătorii vor avea ocazia de a intra în pielea fondatorului frăției asasinilor, ce va putea explora întregul Egipt, sub forma unui vast mediu de joc open world. Nu va lipsi nici fauna caracteristică regiunii, prezența fluviului Nil, a piramidelor, dar și a miturilor despre zei și faraoni.

De asemenea, Ubisoft a ales să implementeze numeroase elemente de RPG în noul Assassin’s Creed Origins, aventura lui Bayek fiind structurată pe quest-uri, rezolvarea acestora urmând să-i confere personajului puncte de experiență cu ajutorul cărora va putea urca în nivel, deblocând astfel noi abilități. Nu în ultimul rând, Bayek va putea colecționa loot de la adversarii învinși, punând astfel la punct un inventar potrivit pentru stilul de joc al fiecărui gamer. Nu în ultimul rând, sistemul de luptă din Assassin’s Creed Origins a fost complet modificat, permițând confruntări mai dinamice, cu o mai mare libertate de mișcare si acțiune.

Assassin’s Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) și PC.

Assassin's Creed Origins

Publicat: 19 09. 2017, 12:20
Actualizat: 19 09. 2017, 12:21