Lăsând la o parte titlurile casual precum Wii Sports sau Just Dance, pe parcursul acestei generații de hardware dedicat gaming-ului s-au remarcat două mari francize. Bineînțeles, una dintre acestea este eternul Call of Duty, câte un titlu al acestei serii fiind lansat în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Cel de-al doilea nume important este Assassin’s Creed, o serie deosebită, care a reușit cu succes combinarea realităților istorice cu gameplay-ul variat desfășurat într-un mediu de joc deschis.
Din păcate, seria s-a bucurat de un asemenea succes încât Ubisoft a hotărât să lansaze câte unui titlu Assassin’s Creed în fiecare an. Dacă la Assassin’s Creed: Brotherhood această perioada de dezvoltare destul de scurtă nu s-a făcut simțită, cel mai nou titlu al seriei – Revelations – suferă din plin din această cauză. În ciuda denumirii pompoase, partea narativă din Revelations nu se concentrează pe lămurirea întrebărilor ce au apărut pe parcursul seriei, ci mai degrabă se mulțumește să încheie povestea eroului Ezio Auditore da Firenze.
Cei familiarizați cu titlurile Assassin’s Creed stiu deja că acțiunea se desfășoară pe două planuri: Desmond Miles este personajul principal, a cărui existență este dusă în zilele noastre. Prin intermediul unei mașinării speciale numite Animus, Desmond este capabil să trăiască amintirile strămoșilor săi, încercând în acest mod să stopeze planurile malefice ale Cavalerilor Templieri.
Deși promitea ca va oferi, pentru prima dată în cadrul seriei, posibilitatea de a juca alături de toți cei trei eroi de până acum – Altair (Assassin’s Creed 1), Ezio (AC2 și AC: Brotherhood) și Desmond Miles (toate jocurile), realitatea din Revelations este un pic diferită. Din nou, grosul jocului va fi abordat din perspectiva lui Ezio Auditore, secvențele jucate alături de Altair fiind foarte rare și simpliste, iar cele vizionate prin intermediul lui Desmond de-a dreptul neglijabile. Este foarte dezamăgitor, mai ales comparativ cu nivelul de control pe care jucătorii l-au avut asupra lui Desmond în precedentele două titluri ale seriei.
De altfel, față de Brotherhood, rețeta de gameplay nu s-a schimbat aproape deloc și, în ciuda unor adiții, Revelations pare mult mai sărac decât predecesorul său. Practic, obiectivele secundare din Assassin’s Creed 2 și Brotherhood devin aici scopul principal, Ezio fiind nevoit să caute prin Constantinopol cinci chei ascunse de strămoșul său Altair. Cine a jucat precedentele titluri ale seriei va recunoaște imediat formula care a dus la găsirea armurilor lui Altair și Romulus. Practic, întregul fir epic este mult mai scurt acum, povestea putând fi finalizată în sub 10 ore, fără mari probleme.
Tot din Brotherhood au fost păstrate și majoritatea misiunilor și obiectivelor secundare ce împânzesc ambele maluri ale Bosforului. Din nou Ezio se poate alia cu diferite facțiuni (curtezanele au fost înlocuite aici de clanurile nomade de romi) și trebuie să elimine căpitani de garnizoane pentru a elibera porțiuni ale orașului de influența templierilor (portretizați aici de supraviețuitorii vechiului Imperiu Bizantin). În Brotherhood, aceste elemente au avut un farmec aparte, constituind noutăți la acea vreme; aici, însă, pur și simplu par lucruri adăugate forțat, peste care pur și simplu poți sări fără mari regrete.
Assassin’s Creed: Revelations vine și cu unele noutăți, cum ar hook blade-ul, o armă nouă care-i permite lui Ezio să execute noi mișcări de luptă, precum și să navigheze mai ușor clădirile orașului. Nu vă faceți iluzii însă, sistemul economic din Constantinopol este la fel de superficial realizat precum în titlurile anterioare, iar hidden blade-urile sunt în continuare suficiente pentru a înfrunta orice inamic.
Chiar și așa, cei de la Ubisoft au insistat să implementeze o nouă mecanică de gameplay, prin intermediul căreia jucătorii își pot fabrica diferite tipuri de bombe (din mai multe componente), fiecare cu efectul său specific. Din nou, în afara unor situații foarte foarte rare, aceste bombe sunt doar o cale alternativă de a trece peste unele pâlcuri mai insistente de inamici, fără prea mare impact asupra imaginii de ansamblu a jocului. Personal, am preferat să le folosesc cât mai rar cu putință.
O altă noutate care nu-și are locul în seria Assassin’s Creed sunt sesiunile de „tower defense”, în care Ezio este nevoit să plaseze tot felul de trupe și obstacole în jurul unei structuri controlate de asasini, pentru a nu o pierde în urma unui atac templier. Controlul este simplist și mecanica de joc în sine funcționează intr-un mod satisfăcător, însă sunt de părere că acest gen de înteruperi nu fac altceva decât sa dăuneze fluenței gameplay-ului clasic.
Spuneam mai devreme că porțiunile în care avem ocazia să-l controlam pe Altair sunt foarte scurte, simpliste și puternic scriptate; totuși, în comparație cu cele câteva ocazii în care Desmod revine în prim plan, primele sunt o adevărată binecuvântare. În afara unor secvențe cinematice insipide, singurele momente pe care le putem trăi alături de Desmond se desfășoară sub forma unor niveluri first person, concepute ca puzzle-uri care amintesc de Portal.
Sigur, asemănarea cu jocul celor de la Valve este doar teoretică, nivelurile puzzle din Revelations fiind mult mai „sterile” (atât la propriu, cât și la figurat) decât camerele de test din titlurile Portal. Din fericire, această componentă a jocului este complet opțională și poate fi ignorată în totalitate.
Pe lângă noua campanie, Assassin’s Creed: Revelations vine și cu un mod multiplayer îmbunătățit și îmbogățit față de ce am avut ocazia să încercăm în Brotherhood. Au fost adăugate moduri noi de joc, precum Deathmatch sau Artifact Assault, însă, în continuare, jucătorii de niveluri avansate au un avantaj evident față de noii veniți. Astfel, deși la primul contact această componentă poate oferi impresia unei abordari proaspete asupra conceptelor deja fumate ale altor jocuri, multiplayer-ul lui Revelations nu se poate compara ca profunzime cu titluri cu vechime în domeniu.
Grafic, nu multe lucruri s-au schimbat: pe lângă stilul artistic oriental, excelent reprodus, Revelations se scaldă cam în aceleași ape precum precedentele titluri ale seriei. Poate marea schimbare va veni o dată cu Assassin’s Creed III, titlu pe care deja Ubisoft a confirmat că-l pregătește pentru anul acesta. Din fericire, atenția la detalii este din nou prezentă în ceea ce privește modul în care arată, se comportă sau vorbesc personajele implicate, acesta fiind un atu al seriei încă de la primul titlu al său.
Assassin’s Creed: Revelations nu este un joc slab. Comparat însă cu predecesorii săi, pare un titlu grăbit, cu o poveste fugărită, cu elemente de gameplay reciclate din Brotherhood și fără revelațiile de sfârșit pe care le aștepta toată lumea. Dacă sunteți un fan înrăit al seriei, nu ar trebui să-l treceți cu vederea, însă, dacă n-ați jucat până acum vreun Assassin’s Creed, mai bine vă orientați către unul dintre jocurile mai vechi ale seriei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER