Assassin”s Creed Unity și Rogue – ultimele trailere înainte de lansare

Pentru a preîntâmpina lansările celor două noi titluri Assassin”s CreedUnity și Rogue, ambele așteptate în cursul acestei săptămâni (vineri, 14 noiembrie în România), Ubisoft a lansat trailerele finale pentru aceste jocuri.

Acțiunea din Assassin”s Creed: Unity va avea loc în Paris, în timpul Revoluției Franceze, din perspectiva noului erou Arno Victor Dorian. Nu vor lipsi și alte figuri importante ale respectivei perioade istorice: Maximilien de Robespierre, Marchizul de Sade sau Napoleon Bonaparte. Pe lângă campania single player, Unity va oferi și misiuni special dedicate modului cooperativ (cum ar fi cele de tip Heist), ce vor putea fi abordate în până la patru jucători.

În schimb, povestea din Assassin”s Creed: Rogue va fi plasată la mijlocul secolului al XVIII-lea, în timpul Războiului de Șapte Ani, iar noi locații din America de Nord vor putea fi explorate: Atlanticul de Nord înghețat, Valea Appalache și orașul New York. Jocul îl va avea în prim plan pe Shay Patrick Cormac, un fost asasin devenit Calaver Templier, ce va porni în propria cruciadă împotriva asasinilor. La fel ca în Assassin”s Creed: Black Flag, vom avea parte și de bătălii navale, Cormac având la dispoziție propria corabie – The Morrigan.

Assassin”s Creed: Unity (PlayStation 4, Xbox One, PC) și Assassin”s Creed: Rogue (PlayStation 3 si Xbox 360) vor fi disponibile în România începând cu 14 noiembrie 2014. Assassin”s Creed: Rogue va fi lansat și în versiune pentru PC în prima parte a anului 2015.

Publicat: 11 11. 2014, 08:40
Actualizat: 11 11. 2014, 08:41