Au început promoțiile de toamnă pe Steam!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Valve a dat startul promoției de toamnă „Exploration Sale” pe Steam, numeroase jocuri urmând a fi oferite la reducere în intervalul 26 noiembrie – 2 decembrie 2014.

Pe pagina principală a serviciului Steam veți găsi jocurile aflate la reducere încadrate în două categorii, diferențiate de intervalul la care titlurile din respectiva listă sunt înlocuite cu unele noi. Astfel, în prima categorie (valabilă încă o zi), vom gasi jocuri precum Don”t Starve, Watch Dogs, Civilization: Beyond Earth, The Evil Within sau Lords of The Fallen, la reduceri pornind de la 30% și ajungând până la 75%.

În a doua categorie de titluri aflate la reducere, aceasta reîmprospătându-se la interval de câteva ore, găsim jocuri precum The Vanishing of Ethan Carter, Age of Mythology: Extended Edition, The Stanley Parable, The Wolf Among Us sau Injustice: Gods Among Us, la prețuri reduse și cu 90%.

De asemenea, vă recomandăm să explorați întregul catalog oferit de Steam: multe reduceri nu sunt prezente pe prima pagină și s-ar putea să găsiți și alte jocuri care vă interesează la prețuri de nerefuzat.

Steam Exploration Sale

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip

Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao

Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv

"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent

BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani

BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!

Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”

Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume

Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă

Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima

Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României

A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri

Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?

Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”

×