Într-un interviu realizat de publicația GameStar cu Patrick Söderlund, vice președintele Electronic Arts, acesta a lăsat să se înțeleagă că nu vor fi oferite Mod Tools pentru mult așteptatul shooter al celor de la DiCE – Battlefield 3.
Noțiunea de „Mod Tools” se referă la programe adiționale (un așa zis SDK – Software Development Kit) dedicate editării anumitor aspecte ale unui joc – niveluri și hărți, modele, texture, cod sursă etc. Cu ajutorul acestora, devzoltatorii amatori își pot crea propriile adiții sau modificări pentru jocul original, acestea purtând numele de „Mod-uri”. Spre exemplu, un „Mod” faimos, care grație popularității sale a ajuns până la nivelul de joc de sine stătător comercial, este Counter-Strike, realizat inițial cu ajutorul SDK-ului pentru primul Half-Life.
Conform lui Söderlund, motivul pentru care compania pe care o reprezintă a ales să nu facă acest pas în cazul lui Battlefield 3 este motorul grafic Frostbite 2 pe care jocul îl folosește, mult prea complex pentru a putea fi „stăpânit” de utilizatorii amatori. Întregul interviu poate fi urmărit mai jos (nu va lasați descurajați de introducerea în germană, restul sesiunii de întrebări și răspunsuri se desfășoară în limba engleză).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER