Ben 10 Review: direct la fundul coșului de reduceri
Cei care își amintesc de Pepperidge Farm (măcar de meme) vor rememora și vremurile medievale ale gaming-ului, când orice producție hollywoodiană care se adresa unei audiențe mai largi beneficia și de o adaptare pentru ecranul mai mic, sub formă de joc video. Majoritatea acestora pot fi considerate mediocre doar cu indulgență, existând foarte puține excepții demne de luat în seamă (Golden Eye 007 de pe Nintendo 64 este posibil să fi rămas mai popular decât interpretarea lui Pierce Brosnan).
Ben 10 ne propune o călătorie în acele timpuri mai degrabă întunecate, fără să stârnească măcar o picătură de nostalgie. Din multe puncte de vedere, noul joc seamănă cu desenele animate pe care se bazează, un reboot al seriei originale de pe Cartoon Network: o producție făcută la repezeală, cu un buget redus și fără prea multe resurse creative. Singura valoare adăugată este licențierea unui serial care încearcă să exploateze de mult apusa glorie a unei francize populare. Trebuie să recunoaștem însă un merit al noului Ben 10: se adresează unei categorii de vârstă fragede, cu un conținut lipsit de orice influențe negative, în mijlocul avalanșei de jocuri nepotrivite pentru publicul canalelor de tipul Nickelodeon.
La bază, Ben 10 este un joc de acțiune deosebit de simplu, cu provocări de platforming minimaliste, în care va trebui să ajungi la sfârșitul nivelului exploatând abilitățile speciale ale celor zece extratereștri găzduiți de ceasul de la mâna tânărului Ben. Aceste abilități se bazează pe aceeași schemă: un atac, un counter, un atac special și o „putere” care se încarcă în timp. Pe baza experienței adunate, fiecare extraterestru poate fi evoluat în trei etape, deși îmbunătățirile abilităților nu pot fi numite vitale, deoarece nu au un efect direct asupra dificultății confruntărilor.
Pe lângă faptul că este complet repetitiv, jocul este mai scurt decât cina de sărbători: cele cinci niveluri ale sale, inclusiv luptele împotriva boșilor, pot fi parcurse în aproximativ 90 de minute. De-a lungul acestei ore și jumătate nu vei face altceva decât ai făcut în primele 10 minute ale jocului.
Durata poate fi extinsă, dacă există masochiști care ar vrea acest lucru, prin colectarea cărților ascunse prin niveluri și îndeplinirea cerințelor speciale pentru a colecționa trofee. Jocul nu poate fi recomandat pe deplin nici „vânătorilor de platină”, deoarece confruntările cu boșii de nivel sunt îngreunate artificial de schema de control stângace și poziționarea imposibilă a camerei.
Deși extratereștrii, între care poți schimba după bunul plac după ce i-ai deblocat, nu sunt deloc echilibrați, nu există diferențe destul de mari între ei pentru a-i face mai potriviți unei o confruntări sau alteia. Singurele momente în care sunt evidențiate identitățile lor diferite sunt situațiile impuse de producători, când, pentru a trece de un obstacol, trebuie să te folosești de abilitatea specială a unui extraterestru anume.
Singurele schimbări de ritm sunt aduse de deja amintitele confruntări cu boșii de nivel, care oferă o provocare mai mare (sau cel puțin diferită) de tocarea oponenților obișnuiți. Un mod cooperativ banal ar fi putut salva parțial jocul, conferind un nivel crescut de distracție și un dram de rejucabilitate, dar producătorii au preferat să renunțe la orice urmă de creativitate și să urmeze orb linia trasată de desenele animate.
În condițiile acestea jocul poate fi recomandat doar părinților care vor să-și surprindă copiii cu un joc potrivit vârstei lor. Dar chiar și în acest scenariu, am impresia că jocul poate să atragă cu adevărat doar băieții care sunt fani ai serialului. În rest, putem spune că Ben 10 continuă tradiția adaptărilor mediocre, fiind un titlu pe care îl joci 10 minute și, apoi, în minutul 11 ai și uitat de existența lui.