2K Games a anunțat lansarea celui din urmă DLC pentru BioShock Infinite – Burial at Sea: Episode 2. Acesta promite să concluzioneze povestea seriei BioShock, fiind de asemenea și ultimul proiect încheiat de Irrational Games, studio care s-a dizolvat între timp. Cu ocazia lansării, a fost oferit și un nou trailer pentru BioShock Infinite: Burial at Sea – Episode 2.
Burial at Sea a fost împărțit în două noi campanii pentru BioShock Infinite, în care jucătorii au ocazia să reviziteze orașul scufundat Rapture. Primul episod a fost lansat în noiembrie 2013 și este jucat din perspectiva lui Booker DeWitt, în timp ce al doilea episod o plasează pe Elizabeth în rolul de personaj principal.
Cele două episoade pot fi achiziționate separat, la prețul de 14,99€ fiecare, sau împreună, ca parte a Season Pass-ului pentru BioShock Infinite, la prețul de 19,99€. Pe lângă cele două episoade Burial at Sea, season pass-ul oferă acces și la DLC-ul Clash in The Cloulds (mod survival, unde Booker DeWitt este nevoit să înfrunte armatele de inamici din Columbia în 4 hărți noi).
BioShock: Infinite – Burial at Sea Episode 2 este disponibil acum pentru PC, PlayStation 3 și Xbox 360 și promite o durata de joc semnificativ mai mare decat a primului episod.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER