BioShock Infinite: Burial at Sea – primul clip din Episode 2

2K Games și echipa de la Irrational Games a lansat primul clip din cel de-al doilea episod al DLC-ului Burial at Sea pentru BioShock Infinite.

Burial at Sea este împărțit în două noi campanii pentru BioShock Infinite, în care jucătorii au  ocazia să reviziteze orașul scufundat Rapture. Primul episod a fost lansat in noiembrie 2013 și este jucat din perspectiva lui Booker DeWitt, în timp ce al doilea episod o va plasa pe Elizabeth în rolul de personaj principal. Cel de-al doilea episod Burial at Sea nu are încă o dată de lansare exactă.

Cele două episoade pot fi achiziționate independent, la prețul de 14,99€ fiecare, sau împreună, ca parte a Season Pass-ului pentru BioShock Infinite, la prețul de 19,99€. Pe lângă cele două episoade Burial at Sea, season pass-ul oferă acces și la DLC-ul Clash in The Cloulds (acesta adaugă un mod survival unde Booker DeWitt este nevoit să supraviețuiască în fața armatelor de inamici din Columbia, folosind 4 hărți noi).

BioShock Infinite Burial at Sea

Publicat: 29 01. 2014, 14:15
Actualizat: 29 01. 2014, 14:16