Black Mesa: Source, remake-ul primului Half-Life, are dată de lansare!
Black Mesa: Source, modificarea pentru Half-Life 2 realizată de fani și menită să aducă vechiul Half-Life 1 la standardele vizuale contemporane, are în sfârșit o dată de lansare! Astfel, MOD-ul la care o echipă de voluntari a lucrat nu mai puțin de opt ani va fi lansat pe 14 septembrie 2012!
Din păcate, chiar și după perioada de producție extrem de lungă, Black Mesa: Source nu va oferi în primă fază experiența completă a primului titlu Half-Life. Prima versiune ce va fi lansată la mijlocul lunii septembrie îi va duce pe jucători doar până în capitolul „Lambda Core”, porțiunea Xen a jocului inițial urmând a fi lansată separat, cu numeroase modificări și adiții de gameplay.
În așteptarea lansării de pe 14 septembrie, doritorii pot descărca gratuit coloana sonoră oficială a mod-ului Black Mesa: Source, compusă de Joel Nielsen.