Sony Computer Entertainment a confirmat că dezvoltarea lui Bloodborne, RPG-ul produs de studiourile From Software și Sony Studio Japan, a fost finalizată, jocul atingând stadiul gold și fiind trimis la multiplicat. Cu această ocazie, a fost lansat și un ultimul trailer, deosebit de generos în privința secvențelor de gameplay, precum și o serie nouă de imaigini, pe care le puteți admira mai jos.
Fanii înrăiți vor recunoaște imediat asemănările dintre Bloodborne și celelalte titluri ale studioului From Software: Demon”s Souls (lansat în exclusivitate pentru PlayStation 3) și seria Dark Souls (ale cărei titluri sunt disponibile pe PC, Xbox 360 și PlayStation 3, iar în curând pe noile PlayStation 4 și Xbox One). În plus, în Bloodborne, eroii vor putea purta și folosi arme de foc pentru a-și elimina inamicii.
Bloodborne va beneficia și de Chalice Dungeons, niveluri subterane generate aleatoriu cu un grad imens de rejucabilitate. Aceste dungeon-uri vor diferi de la jucător la jucător, producătorii lăudându-se că doi eroi nu vor putea beneficia de aceeași configurație a dungeon-ului. Totuși, având în vedere că atât monștrii întâlniți, precum și boșii și dificultatea per ansamblu vor diferi de la un dungeon la altul, jucătorii își pot invita prietenii pentru a parcurge împreună aceste niveluri generate aleatoriu.
Bloodborne va fi lansat pe 25 martie 2015, exclusiv pentru PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER