Brink Review: shooter multiplayer sau parkour?

Cei de la studioul Splash Damage par blocați în timp: încă de la
început, ei s-au dedicat în exclusivitate shooterelor
multiplayer orientate către jocul în echipă
(Wolfenstein:
Enemy Territory), gen pe care-l abordează și acum în
Brink
. Din păcate, lucrurile au mai evoluat de la
Wolfenstein și Quake Wars încoace, cea mai nouă creație a celor de
la Splash Damage nereușind să țină pasul cu pretențiile emise de un
joc contemporan.

Chiar dacă avem de-a face tot cu un first person shooter dedicat
jocului multiplayer în echipe, nu se poate spune că producătorii nu
au încercat să diversifice această rețetă. Din
păcate, nu prea le-a reușit. Astfel, în spatele conflictelor din
Brink stă The Ark, o citadelă construită la suprafața oceanului, o
bijuterie arhitectonică căzută în dizgrație și izolată de restul
lumii. Două facțiuni se luptă pentru supraviețuire în cadrul
acestui oraș, Resistance și Security, fiecare cu
propriile planuri în ceea ce privește viitorul Ark-ului.


Totuși, în ciuda încercării de a introduce un fir epic într-un
astfel de joc, acest demers nu a fost dus la căpat așa cum ar fi
trebuit. Două lucruri contrastează în mod evident cu abordarea
dramatică a poveștii pe care au gândit-o scenariștii celor de la
Splash Damage. În primul rând, Brink nu beneficiază de o
componentă single player în adevăratul sens al cuvântului
:
așa-zisa campanie nu este decât o înșiruire de hărți clasice de
multiplayer, pe care jucătorul poate alege să le abordeze de unul
singur (ceilalți participanți la joc fiind controlați de boți) sau
online, împreună cu prietenii. Există niște secvențe
introductive pentru fiecare astfel de misiune
, al căror
aport narativ este însă neglijabil. Aceste scene scot însă în
evidență o altă inconsistență a jocului: Brink folosește un
stil artistic cartoony
, personajele aratând mai mult a
caricaturi ale unor soldați reali, această
abordare grafică contrastând foarte mult cu subiectul foarte serios
al jocului.

Totuși, grație acestui stil artistic, Splash Damage a reușit să
implementeze poate cea mai bine realizată componentă a lui Brink –
crearea și personalizarea eroului controlat.
Astfel, plecându-se de la un model de bază, se pot alege dintre
numeroase variațiuni de față, păr, accesorii etc., noi
astfel de opțiuni de personalizare fiind deblocate pe măsură ce
jucătorul acumulează experiență suplimentară
. Într-o
manieră asemănătoare se pot configura și armele, noi modele fiind
deblocate în timp, precum și upgrade-uri pentru cele existente
deja. De altfel, dacă ar fi să judeci doar după aceste meniuri,
Brink ar putea crea iluzia unui joc extrem de
interesant
.


Din păcate, această impresie este ștearsă imediat ce intri în
acțiunea propriu-zisă. Detaliile pe care te-ai chinuit atât
de mult să le ajustezi abia dacă sunt vizibile pe modelele de
personaje din joc
, Brink nefiind deloc un titlu arătos.
Splash Damage au decis să folosească un motor grafic
învechit
– id Tech 4 (DOOM3, Prey, Quake Wars), acest
lucru fiind evident la tot pasul: hărțile din Brink sunt
strâmte și sterile
, design-ul lor defectuos afectând din
plin gameplay-ul efectiv.

Astfel, latura strategică a jocului, bazată pe
utilizarea cât mai eficientă a posibilităților oferite de
fiecare clasă de jucător
, dispare foarte repede. Degeaba
există opțiunea de a alege între clasele soldat
(care își poate aproviziona colegii de echipă cu muniție
suplimentară și poate folosi explozibili), medic
(capabil să ofere bonusuri de sănătate coechipierilor, dar și să-i
învie atunci când aceștia au fost doborâți pe câmpul de luptă),
operative (spionul grupului, capabil să
intoregheze inamicii sau să se deghizeze) sau
inginer (îmbunătățește efectul armelor
coechipierilor și construiește turete), când toate sesiunile online
degenerează în schimburi de focuri haotice în mijlocul unei
hărți
, în preajma obiectivului curent. Mai mult, în stilul
shooterelor de modă veche, jocul nu pare a face diferența
dintre un glonț primit în picior și unul recepționat direct în
cutia craniană
, această decizie de design aducând și mai
mult haos și dezorganizare confruntărilor din Brink.


O altă adiție pe care Splash Damage a adus-o jocului este
posibilitatea de a te deplasa rapid prin hărți, printr-un
sistem asemănător cu parkour-ul întâlnit în Mirror’s Edge
.
Deși funcțională la prima vedere, slăbiciunile aceastei opțiuni
sunt scoase din nou în evidență de design-ul claustrofobic al
hărților. Dacă ați văzut vreodată la grădina zoologica un condor cu
aripile de 3m, încarcerat într-o colivie de 2m pe 2m, cam așa se
simte și un jucător care încearcă să „se dea în spectacol” într-o
hartă din Brink.

De asemenea, am întâlnit o problemă foarte deranjantă la rularea
jocului, mișcările mouse-ului, deși foarte fluente în meniu, fiind
interpretate într-un mod ciudat atunci când vine vorba de țintirea
propriu-zisă. Astfel, mișcările personajului parcă sunt
realizate în trepte
, este adevărat, foarte fine și
imperceptibile poate pentru un jucător neavizat. Un fan înfocat al
shooterelor va remarca însă imediat acest inconvenient.
Câteodată ai senzația că jocul sacadează, deși
aceasta nu are probleme în a menține un framerate constant.


În aceste condiții, nu știu de ce cineva și-ar bate capul cu
Brink și ale sale mecanici de joc, interesante pe hârtie,
însă foarte prost implementate în gameplay
. În plus,
Brink este comercializat la „preț complet”, deși
componenta single player a jocului este aproape inexistentă. Dacă
totuși aveți chef de un shooter multiplayer bazat pe echipe, vă
recomadăm să vă reorientați către Team Fortress 2, joc oferit pe
Steam la un preț mai mult decât accesibil.

Publicat: 25 05. 2011, 14:30
Actualizat: 10 10. 2011, 17:27