Activision și studioul Treyarch au anunțat lansarea unei noi hărți pentru modul de joc Blackout din Call of Duty: Black Ops 4. Este vorba despre Alcatraz, aceasta adaptând faimoasa închisoare modului de joc Battle Royale, chiar dacă este mai redusă ca dimensiuni decât harta originală dedicată modului Blackout.
Îmbucurător este că harta Alcatraz este oferită gratuit tuturor posesorilor jocului, mai întâi pe PlayStation 4, urmând ca și restul platformelor să o primească în curând.
Aceasta nu este însă singura vesta bună legată de Call of Duty: Black Ops 4: începând de astăzi și până la sfârșitul lunii aprilie, doritorii vor putea descărca și juca gratuit componenta Blackout a acestui joc. Blackout este o versiune a modului de joc Battle Royale special concepută pentru Call of Duty: Black Ops 4, fiind puternic inspirată din personajele și evenimentele din subseria Black Ops.
Call of Duty: Black Ops 4 este disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER